1. Júzgame, Señor, y ve que seguí la senda de los perfectos. En el Señor me apoyaba y por eso no me desviaba.

1. Al lui Davíd. Fă-mi judecată, Doamne, căci eu am umblat în neprihănire! În Domnul mi-am pus încrederea şi nu mă voi clătina.

2. Revísame, Señor, y ponme a prueba, pon en el crisol mi conciencia, mi corazón.

2. Cercetează-mă, Doamne, şi pune-mă la încercare, verifică în foc rărunchii mei şi inima mea,

3. Tu amor lo tengo ante mis ojos y tomo en cuenta tu fidelidad.

3. căci bunătatea ta este înaintea ochilor mei şi umblu în adevărul tău!

4. Con hombres tramposos no me siento ni me meto en la casa del hipócrita.

4. Nu am stat cu cei [care iubesc] vanitatea şi nu voi intra printre cei făţarnici.

5. Aborrezco el partido de los malos y con los malvados no me siento.

5. Am urât adunarea răufăcătorilor şi nu voi şedea împreună cu cei nelegiuiţi.

6. Lavo mis manos, que están limpias, y en torno a tu altar voy caminando,

6. Îmi voi spăla mâinile în nevinovăţie şi voi înconjura altarul tău, Doamne,

7. mientras entono mi acción de gracias y recuerdo tus obras admirables.

7. ca să fac să răsune cântarea de mulţumire şi să istorisesc toate faptele tale minunate.

8. Señor, cuánto amo la casa en que moras, y el lugar donde reside tu gloria.

8. Doamne, iubesc spaţiul casei tale, locul în care locuieşte gloria ta!

9. No me confundas con las almas pecadoras, que no tenga mi vida el fin de los violentos,

9. Să nu iei sufletul meu [laolaltă] cu cei păcătoşi şi viaţa mea cu cea a vărsătorilor de sânge,

10. cuyas manos están manchadas y cuyos bolsillos se llenan con sobornos.

10. în mâinile cărora este nelegiuire şi a căror dreaptă este plină de mită!

11. Y a mí, como busco ser perfecto, rescátame, Señor, ten piedad de mí.

11. Dar eu umblu în neprihănirea mea, răscumpără-mă şi îndură-te de mine!

12. Mis pies pisan en terreno llano, bendeciré al Señor en las asambleas.

12. Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă; în adunări îl voi binecuvânta pe Domnul.





“Amar significa dar aos outros – especialmente a quem precisa e a quem sofre – o que de melhor temos em nós mesmos e de nós mesmos; e de dá-lo sorridentes e felizes, renunciando ao nosso egoísmo, à nossa alegria, ao nosso prazer e ao nosso orgulho”. São Padre Pio de Pietrelcina