1. Mândria înălţimilor este firmamentul curat, înfăţişarea cerului în viziunea gloriei.

2. Soarele, când apare, vesteşte la ieşirea lui ca un semn minunat lucrarea Celui Preaînalt.

3. La amiază, usucă pământul şi în faţa arşiţei sale, cine va sta?

4. Se suflă în cuptor asupra lucrărilor de ardere, soarele arde munţii de trei ori mai mult, răsuflă aburi de foc făcând să strălucească raze şi orbeşte ochii.

5. Mare este Domnul care l-a făcut şi care, prin cuvintele lui, grăbeşte cursul [lui]!

6. Şi luna, mereu la timpul ei, arată timpurile şi semnele veacului.

7. De la lună este semn pentru sărbătoare, splendoare care descreşte până la sfârşit.

8. După numele ei este şi [numele] lunilor, în mod minunat crescând în [timpul] schimbării, semn al taberelor din înălţime, strălucind pe firmamentul cerului.

9. Frumuseţea cerului este gloria stelelor, podoabă care luminează în înălţimile Domnului.

10. La cuvintele Celui Sfânt stau după rânduială şi nu slăbesc în străjile lor.

11. Priveşte curcubeul şi binecuvântează-l pe cel care l-a făcut; este foarte frumos în strălucirea lui.

12. Încercuieşte cerul cu un arc de glorie: mâinile Celui Preaînalt l-au întins.

13. Grăbeşte zăpada la hotărârea lui şi zoreşte fulgerele judecăţii sale.

14. Pentru aceasta s-au deschis vistieriile şi au zburat norii ca păsările.

15. Prin măreţia lui a întărit norii şi a fărâmat pietrele grindinei.

16. La arătarea lui se vor cutremura munţii şi prin voinţa lui va sufla vântul de la miazăzi.

17. (17a) Glasul tunetului său a mustrat pământul. (17b) [Tot aşa] şi furtuna din nord, şi vârtejul de vânt. El presară zăpada ca nişte păsări care zboară, ca lăcusta care se lasă este căderea ei.

18. Ochiul admiră frumuseţea albului ei şi inima se minunează pentru fulguirea ei.

19. Revarsă chiciura ca sarea şi, întărindu-se, devine ca vârfurile de spini.

20. Va sufla vântul rece de la nord, va întări pojghiţă peste apă, se va lăsa peste toată adunarea de apă şi apa se va înveşmânta ca într-o platoşă.

21. Va distruge munţii şi va arde pustiul, va face, ca focul, să dispară verdeaţa.

22. Vindecare pentru toate este înnorarea rapidă şi roua, ivindu-se după arşiţă, înveseleşte.

23. Prin gândul lui a domolit abisul şi a plantat în el insule.

24. Cei care navighează pe mare povestesc despre pericolele ei, iar noi ne mirăm când auzim cu urechile noastre.

25. Acolo sunt lucruri ciudate şi minunate, diversităţi din toate fiinţele şi monştrii.

26. Prin el, mesagerul său călătoreşte bine şi, prin cuvântul lui, toate stau împreună.

27. Multe am putea spune, dar nu vom ajunge la capăt; Dar ca final al cuvintelor: El este totul.

28. Cum am putea să-l glorificăm? Căci el este cel mare, mai presus de toate lucrările sale.

29. Domnul este înfricoşător şi foarte mare şi puterea lui este minunată.

30. Glorificându-l pe Domnul, preaînălţaţi-l cât puteţi, dar tot va fi mai presus! Şi încă preaînălţându-l, măriţi puterea şi nu obosiţi, dar tot nu veţi ajunge la capăt!

31. Cine l-a văzut şi cine va povesti despre el? Cine-l va preamări după cum este?

32. Sunt multe [lucruri] ascunse mai mari decât acestea, căci noi am văzut puţine dintre lucrările sale.

33. Pe toate le-a făcut Domnul şi celor pioşi le-a dat înţelepciune.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Você deve ter sempre prudência e amor. A prudência tem olhos; o amor tem pernas. O amor, como tem pernas, gostaria de correr a Deus. Mas seu impulso de deslanchar na direção dEle é cego e, algumas vezes, pode tropeçar se não for guiado pela prudência, que tem olhos.” São Padre Pio de Pietrelcina