1. Maestrului de cor. Pe harpa cu opt coarde. Psalm. Al lui Davíd.

2. Mântuieşte-mă, Doamne, căci nu mai este niciun credincios; au dispărut cei fideli dintre fiii oamenilor.

3. Oamenii îşi spun deşertăciuni unii altora, pe buze au numai cuvinte înşelătoare, vorbesc cu inimă prefăcută.

4. Să nimicească Domnul toate buzele înşelătoare şi limba care vorbeşte cu îngâmfare,

5. pe cei care zic: „Prin limbile noastre vom fi puternici, buzele noastre sunt armele noastre; cine va fi stăpân peste noi?”.

6. „Pentru necazul celor sărmani şi pentru suspinul celor săraci, mă voi ridica acum – zice Domnul – voi aduce mântuire celui pe care ei îl dispreţuiesc”.

7. Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, ca argintul purificat în [focul] cuptorului şi curăţat de pământ de şapte ori;

8. tu, Doamne, ne vei ţine şi ne vei apăra de generaţia aceasta pentru totdeauna.

9. Căci nelegiuiţii umblă împrejur atunci când se ridică la putere ticăloşii printre fiii oamenilor.





“Quanto mais te deixares enraizar na santa humildade, tanto mais íntima será a comunicação da tua alma com Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina