1. Poem. Al lui Etán din Ézrah.

2. Îndurările Domnului în veci le voi cânta, cu gura mea voi face cunoscută din generaţie în generaţie fidelitatea ta.

3. Căci ai spus: „Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna; ai stabilit în ceruri fidelitatea ta!

4. Am încheiat alianţă cu alesul meu, i-am promis cu jurământ slujitorului meu Davíd:

5. «îţi voi întări seminţia pe vecie, din generaţie în generaţie, îţi voi întemeia tronul [tău de domnie]»”. Sélah

6. Cerurile laudă minunile tale, Doamne, şi fidelitatea ta, în adunarea sfinţilor.

7. Căci cine este egal, pe nori, cu Domnul, cine este asemenea cu Domnul între fiii zeilor?

8. Dumnezeu este înfricoşător în sfatul celor sfinţi, mare şi de temut peste toţi cei care îl înconjoară.

9. Doamne Dumnezeule Sabaót, cine este asemenea ţie? Tu eşti puternic, Doamne, şi fidelitatea te înconjoară.

10. Tu stăpâneşti trufia mării, tu potoleşti frământarea valurilor ei.

11. L-ai zdrobit pe Raháb ca pe un străpuns, cu braţul puterii tale i-ai risipit pe duşmanii tăi.

12. Ale tale sunt cerurile şi al tău este pământul, lumea şi toate câte sunt în ea, tu le-ai întemeiat.

13. Tu ai creat nordul şi sudul, Tábor şi Hermón strigă de bucurie la numele tău.

14. Braţul tău este puternic, mâna ta este tare şi dreapta ta înălţată.

15. Dreptatea şi judecata sunt la baza tronului tău, îndurarea şi adevărul merg înaintea feţei tale.

16. Fericit este poporul care ştie să te aclame, care umblă în lumina feţei tale, Doamne!

17. Ei se bucură neîncetat de numele tău şi se mândresc cu dreptatea ta!

18. Căci tu eşti frumuseţea şi tăria lor şi, în bunăvoinţa ta, le înalţi fruntea.

19. Al Domnului este scutul nostru şi regele nostru, al Sfântului lui Israél!

20. Odinioară, ai vorbit credincioşilor tăi într-o vedenie şi ai zis: „Am dat ajutorul meu unui viteaz, am ridicat un ales din [mijlocul] poporului [meu].

21. L-am aflat pe Davíd, slujitorul meu, şi l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt;

22. acestuia, mâna mea îi va da stabilitate şi braţul meu îi va da putere.

23. Duşmanul nu se va ridica împotriva lui şi fiul fărădelegii nu-l va umili.

24. Îi voi zdrobi pe asupritori din faţa lui şi îi voi lovi pe cei care îl urăsc.

25. Fidelitatea şi bunătatea mea vor fi cu el şi puterea lui va creşte prin numele meu;

26. voi întinde mâna lui asupra mării şi dreapta lui asupra râurilor.

27. El îmi va spune: «Tu eşti tatăl meu, Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele».

28. Eu îl voi face întâiul-născut, cel mai mare dintre regii pământului.

29. Pentru el păstrez pe veci îndurare mea şi alianţa mea va rămâne neclintită faţă de el.

30. Îi voi stabili pe veci descendenţa şi tronul lui [va dura] cât zilele cerului.

31. Dacă fiii lui vor părăsi legea mea şi nu vor umbla după judecăţile mele,

32. dacă vor profana hotărârile mele şi nu vor păzi poruncile mele,

33. atunci îi voi pedepsi cu varga pentru răzvrătirea lor şi cu biciul, pentru nelegiuirile lor.

34. Dar nu-mi voi retrage îndurarea de la el şi fidelitatea mea nu va înceta.

35. Nu-mi voi profana alianţa şi nu voi schimba ceea ce a ieşit de pe buzele mele.

36. I-am jurat o dată pe sfinţenia mea: nicicând nu-l voi minţi pe Davíd.

37. Seminţia lui va dăinui în veci, iar tronul lui va fi cât soarele înaintea mea;

38. şi va fi statornicit de-a pururi, ca luna, şi ca martor credincios pe nori”. Sélah

39. Tu l-ai respins şi l-ai izolat şi te-ai mâniat împotriva unsului tău;

40. ai rupt alianţa cu slujitorul tău, ai pângărit în noroi coroana sa.

41. Ai dărâmat toate zidurile lui, ai prefăcut în ruină fortăreţele sale.

42. L-au jefuit toţi cei care treceau pe cale, a ajuns de ocară pentru vecinii lui.

43. Ai lăsat să se ridice dreapta asupritorilor săi, i-ai făcut să se bucure pe toţi duşmanii lui.

44. Ai tocit ascuţişul sabiei lui şi nu l-ai sprijinit în luptă.

45. Ai pus capăt purităţii sale şi tronul lui l-ai doborât la pământ.

46. Ai scurtat zilele tinereţii lui şi l-ai acoperit de ruşine. Sélah

47. Până când, Doamne, te vei ascunde? [Până] la sfârşit? [Până când] va arde ca un foc mânia ta?

48. Adu-ţi aminte de mine, cât mi-e de scurtă viaţa! Oare zadarnic i-ai creat pe toţi fiii lui Adám?

49. Care om trăieşte şi nu vede moartea şi îşi poate salva sufletul din locuinţa morţilor? Sélah

50. Unde sunt îndurările tale de odinioară, Doamne, pe care le-ai jurat lui Davíd, în fidelitatea ta?

51. Adu-ţi aminte, Doamne, de ocara slujitorilor tăi! Port în sânul meu [insultele] multor popoare,

52. cu care m-au insultat duşmanii tăi, Doamne, cu care au insultat paşii unsului tău.

53. Binecuvântat să fie Domnul în veci! Amin! Amin!




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Caminhe sempre e somente no bem e dê, cada dia, um passo à frente na linha vertical, de baixo para cima.” São Padre Pio de Pietrelcina