1. Psalm al lui Davíd. Al Domnului este pământul şi tot ce este pe el, lumea şi cei care locuiesc în ea.

2. Căci el l-a întemeiat pe mări şi l-a stabilit peste râuri.

3. Cine va urca pe muntele Domnului? Cine se va ridica în locul său cel sfânt?

4. Cel care are mâinile nepătate şi inima curată, cel care nu-şi înalţă sufletul spre lucruri deşarte şi nu jură ca să înşele.

5. Acesta va primi binecuvântare de la Domnul şi dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său.

6. Aceasta este generaţia celor care-l caută pe el, al celor care caută faţa Dumnezeului lui Iacób. Sélah

7. Ridicaţi-vă, porţilor, pragurile voastre de sus, deschideţi-vă, voi, porţi veşnice, ca să intre regele gloriei!

8. Cine este acest rege al gloriei? E Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în luptă!

9. Ridicaţi-vă, porţilor, pragurile voastre de sus, deschideţi-vă, voi, porţi veşnice, ca să intre regele gloriei!

10. Cine este acest rege al gloriei? Domnul oştirilor: el este regele gloriei. Sélah





“Se tanta atenção é dada aos bens desta Terra, quanto mais se deve dar aos do Céu? Faça, portanto, uma boa leitura espiritual, a santa meditação, o exame de consciência, e fará progresso na perfeição cristã e no amor de Jesus.” São Padre Pio de Pietrelcina