Encontrados 4195 resultados para: Domnul

  • Acestea sunt originile cerului şi ale pământului, atunci când au fost create. Când Domnul Dumnezeu a făcut pământul şi cerul, (Cartea Genezei 2, 4)




  • nu era pe pământ nicio plantă a câmpului şi nu răsărise iarbă pe câmpie, pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era încă niciun om care să lucreze pământul. (Cartea Genezei 2, 5)

  • Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit fiinţă vie. (Cartea Genezei 2, 7)

  • Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Éden, spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul pe care îl plăsmuise. (Cartea Genezei 2, 8)

  • Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat, pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. (Cartea Genezei 2, 9)

  • Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a pus în grădina Édenului ca să o lucreze şi să o păzească. (Cartea Genezei 2, 15)

  • Şi Domnul Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Din toţi pomii grădinii poţi mânca, (Cartea Genezei 2, 16)




  • Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui”. (Cartea Genezei 2, 18)

  • Domnul Dumnezeu a plăsmuit din pământ toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om ca să vadă cum le va numi. Şi orice nume pe care avea să-l dea omul fiecărei fiinţe vii, acela era numele ei. (Cartea Genezei 2, 19)

  • Şi Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului şi el a adormit. Şi a luat una din coastele sale şi a închis locul ei cu carne. (Cartea Genezei 2, 21)

  • Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om şi a adus-o la om. (Cartea Genezei 2, 22)

  • Şarpele era cel mai viclean dintre toate animalele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis către femeie: „A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncaţi din niciun pom al grădinii?”. (Cartea Genezei 3, 1)




“Dirás tu o mais belo dos credos quando houver noite em redor de ti, na hora do sacrifício, na dor, no supremo esforço duma vontade inquebrantável para o bem. Este credo é como um relâmpago que rasga a escuridão de teu espírito e no seu brilho te eleva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina