1. Bel se prăbuşeşte, Nebó este răsturnat; idolii lor sunt pe animale şi pe vite; încărcăturile voastre sunt purtate ca o povară de [animalele] trudite.

2. S-au răsturnat, s-au prăbuşit, nu pot să salveze povara. Sufletele lor sunt duse în captivitate.

3. „Ascultaţi-mă, casă a lui Iacób, şi tot restul casei lui Israél, voi, cei duşi de mine în pântece, purtaţi de mine în sân!

4. Până la bătrâneţe, eu sunt acelaşi, până la cărunteţe voi fi sprijin; eu am făcut şi eu voi purta, eu voi duce şi eu voi elibera.

5. Cu cine mă veţi asemăna şi cu cine mă veţi pune alături? Cu cine mă veţi compara şi cu cine mă veţi confrunta?

6. Ei varsă aurul din desagă şi cântăresc argintul cu balanţa; tocmesc un topitor şi el le face un zeu: se închină [lui], ba chiar se prosternă.

7. Îl duc pe umeri şi îl poartă; îl aşază la locul lui şi el stă; nu se mişcă de la locul lui şi, când ei strigă la el, nu răspunde şi nu-i salvează din strâmtorare.

8. Aduceţi-vă aminte aceste lucruri şi prindeţi curaj, voi, cei nelegiuiţi cu inima!

9. Amintiţi-vă de cele de la început, de cele din vechime! Eu sunt Dumnezeu şi nu este alt dumnezeu, nimeni nu este ca mine.

10. Eu spun de la început cele de pe urmă, de mai înainte ceea ce nu s-a făcut [încă] şi zic: planul meu se va împlini; tot ceea ce îmi este plăcut voi face.

11. Chem de la răsărit pasărea răpitoare, dintr-o ţară îndepărtată pe omul planului meu; cum am spus, aşa voi face să fie, cum am plănuit, aşa voi face.

12. Ascultaţi-mă, voi, cei îndărătnici cu inima, voi, cei care sunteţi departe de dreptate!

13. Am apropiat dreptatea mea: nu este departe; mântuirea mea nu va întârzia: voi pune în Sión mântuirea mea şi [voi da] Israélului gloria mea.




Jesus lhe quer bem, da maneira que só Ele sabe amar.” São Padre Pio de Pietrelcina