1. M-am lăsat căutat de către cel care nu întreba [de mine], m-am lăsat găsit de cel care nu mă căuta. Am zis: „Iată-mă, iată-mă!” unui neam care nu era numit cu numele meu.

2. Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă pe o cale care nu este bună, după gândurile lor,

3. un popor care mă provoacă mereu pe faţă, care aduce jertfe în grădini şi arde tămâie pe cărămizi,

4. care locuieşte în morminte şi petrece noaptea în locuri ascunse; consumă carne de porc şi zeamă impură este în vasele lor.

5. Ei spun: „Rămâi acolo, nu te apropia, căci sunt sacru pentru tine!”. Dar acestea sunt fum în nările mele şi foc ce arde toată ziua.

6. Iată, este scris înaintea mea: nu voi tăcea, ci voi răsplăti! Voi răsplăti în sânul lor

7. păcatele voastre şi păcatele părinţilor voştri împreună – spune Domnul –, ei, care au ars tămâie pe munţi şi m-au defăimat pe coline. Voi cântări faptele lor de odinioară în sânul lor.

8. Aşa vorbeşte Domnul: „După cum se găseşte must în struguri şi se spune: «Nu-l distruge, pentru că este o binecuvântare în el!», aşa voi face de dragul slujitorilor, ca să nu nimicesc totul”.

9. Voi face să iasă din Iacób o descendenţă şi din Iúda, un moştenitor al munţilor mei; Aleşii mei îi vor moşteni şi slujitorii mei vor locui acolo.

10. Şarón va deveni ca lăcaşul turmei şi valea Acór, ca un grajd de vite pentru poporul meu care mă va căuta.

11. Dar voi, care l-aţi părăsit pe Domnul şi aţi uitat de muntele meu cel sfânt, voi, care pregătiţi masă pentru Gad şi umpleţi cupa pentru Mení,

12. v-am orânduit pentru sabie şi v-am plecat pentru înjunghiere, pentru că eu am chemat, şi nu aţi răspuns, am vorbit, şi nu aţi ascultat; aţi făcut ceea ce este rău în ochii mei şi ceea ce nu-mi place aţi ales.

13. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, slujitorii mei vor mânca, iar voi veţi flămânzi; iată, slujitorii mei vor bea, iar voi veţi înseta; iată, slujitorii mei se vor bucura, iar voi veţi fi făcuţi de ruşine!

14. Iată, slujitorii mei vor striga de bucurie datorită fericirii inimii, iar voi veţi striga din cauza durerii inimii şi din cauza sufletului zdrobit veţi urla!

15. Veţi lăsa numele voastre spre blestem aleşilor mei şi Domnul Dumnezeu vă va da la moarte; dar slujitorilor săi le va da un alt nume.

16. Când se va binecuvâna pe pământ, se va binecuvânta în Dumnezeul cel fidel şi când se va jura pe pământ, se va jura pe Dumnezeul cel fidel, pentru că vor fi uitate strâmtorările de odinioară şi vor fi ascunse din ochii mei.

17. Căci, iată, eu creez ceruri noi şi un pământ nou: nu vor mai fi amintite cele dinainte şi nici nu se vor mai sui la inimă.

18. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru totdeauna pentru ceea ce creez eu, căci, iată, eu fac din Ierusalím veselie şi din poporul lui, o bucurie!

19. Mă voi veseli de Ierusalím şi mă voi bucura de poporul meu şi nu se va mai auzi în el glas de plânset şi nici glas de strigare.

20. Nu va mai fi acolo sugar [care să trăiască puţine] zile şi nici bătrân care să nu-şi împlinească zilele; tânărul va muri la o sută de ani şi cel care nu va ajunge la o sută de ani va fi blestemat.

21. Vor construi case şi vor locui [în ele], vor planta vii şi vor mânca din rodul lor.

22. Nu vor mai construi case, iar alţii să locuiască [în ele], nu vor mai planta, iar alţii să mănânce, căci zilele lor vor fi ca zilele copacului şi aleşii mei se vor desfăta de lucrarea mâinilor lor.

23. Nu vor mai trudi în zadar şi nu vor mai naşte spre pierdere. Căci ei sunt descendenţa celor binecuvântaţi ai Domnului şi urmaşii lor, împreună cu ei.

24. Înainte ca ei să invoce, eu voi răspunde şi, când ei încă vor mai vorbi, eu îi voi asculta.

25. Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul; hrana şarpelui va fi ţărâna. Nu se va mai face rău şi nu se va mai distruge [nimic]pe muntele meu cel sfânt, spune Domnul”.





“Padre Pio disse a um filho espiritual: Trabalhe! Ele perguntou: No que devo trabalhar, Padre? Ele respondeu: Em amar sempre mais a Jesus!” São Padre Pio de Pietrelcina