1. Aşa a vorbit Domnul: „Mergi şi cumpără un vas de la cel care modelează lutul! [Ia cu tine] dintre bătrânii poporului şi dintre bătrânii preoţilor!

2. Apoi ieşi spre Valea Ben-Hinnóm, care este la ieşirea prin Poarta Olarilor, şi proclamă acolo cuvintele pe care ţi le voi spune!

3. Spune: «Ascultaţi cuvântul Domnului, regi ai lui Iúda şi locuitori ai Ierusalímului! Aşa zice Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: ‹Iată, voi face să vină asupra acestui loc o nenorocire despre care oricui va auzi de ea îi vor ţiui urechile,

4. pentru că m-au părăsit şi au înstrăinat locul acesta, arzând tămâie în el pentru alţi dumnezei pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor şi nici regii lui Iúda şi au umplut locul acesta de sângele celor nevinovaţi!

5. Au construit înălţimi pentru Báal, ca să-i ardă pe fiii lor în foc ca ardere de tot pentru Báal, ceea ce eu nu am poruncit, nu am spus şi nici nu s-a urcat la inima mea.

6. De aceea, iată, vin zile – oracolul Domnului – când locul acesta nu se va mai numi Tófet sau Valea Ben-Hinnóm, ci Valea Măcelului.

7. Voi zădărnici planul lui Iúda şi al Ierusalímului cu privire la locul acesta: îi voi face să cadă de sabie înaintea duşmanilor lor şi prin mâna celor care le caută viaţa. Voi da cadavrele lor ca hrană păsărilor cerului şi animalelor pământului.

8. Voi da această cetate jafului şi fluieratului; oricine va trece prin ea se va uimi şi va fluiera pentru toate loviturile ei.

9. Îi voi face să mănânce carnea fiilor lor şi carnea fiicelor lor; fiecare va consuma carnea prietenului său în timpul asediului şi al tulburării la care îi vor constrânge duşmanii lor şi cei care le caută viaţa› ».

10. Apoi să spargi vasul în văzul oamenilor care au mers cu tine.

11. Şi spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul Sabaót: ‹Cum zdrobeşte cineva vasul olarului şi nu se mai poate reface, aşa voi zdrobi eu poporul acesta şi cetatea aceasta› ». Şi vor îngropa în Tófet până când nu va mai fi loc de îngropare.

12. Aşa voi face acestui loc – oracolul Domnului – şi locuitorilor lui: voi face această cetate ca Tófet.

13. Casele Ierusalímului şi casele regilor lui Iúda vor fi întinate ca locul [numit] Tófet, ca şi casele pe terasele cărora au ars tămâie pentru toată oştirea cerului şi au vărsat libaţii altor dumnezei”.

14. Ieremía s-a întors din Tófet, unde-l trimisese Domnul să profeţească, şi a stat în curtea casei Domnului şi a spus întregului popor:

15. „Aşa vorbeşte Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: «Iată, eu fac să vină asupra acestei cetăţi şi asupra tututor cetăţilor ei tot răul pe care l-am rostit împotriva ei, pentru că şi-au înţepenit grumazul ca să nu asculte cuvintele mele»!”.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Dirás tu o mais belo dos credos quando houver noite em redor de ti, na hora do sacrifício, na dor, no supremo esforço duma vontade inquebrantável para o bem. Este credo é como um relâmpago que rasga a escuridão de teu espírito e no seu brilho te eleva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina