1. Cuvântul care a fost către Ieremía de la Domnul:

2. „Ridică-te şi coboară la casa olarului şi acolo te voi face să auzi cuvântul meu!”.

3. Am coborât la casa olarului şi, iată, el făcea o lucrare la roată.

4. Vasul pe care el îl făcea s-a stricat ca lutul în mâna olarului. Dar el a făcut un alt vas aşa cum era plăcut în ochii olarului să facă.

5. Atunci, cuvântul Domnului a fost către mine:

6. Oare nu pot eu să fac cu voi, casă a lui Israél, aşa cum face acest olar? Iată, ca lutul în mâna olarului sunteţi voi în mâna mea, casă a lui Israél?

7. De îndată ce eu vorbesc despre un neam, despre un regat că va fi smuls, doborât şi distrus,

8. dacă neamul acesta se întoarce de la răutatea sa împotriva căreia am vorbit, atunci eu voi regreta răul pe care mă gândisem să i-l fac.

9. Dar, îndată ce vorbesc despre un neam, despre un regat că va fi construit şi plantat,

10. dacă face ceea ce este rău în ochii mei, neascultând de cuvântul meu, atunci voi regreta binele pe care am zis că i-l voi face.

11. Acum, spune-le oamenilor din Iúda şi locuitorilor din Ierusalím: „Aşa vorbeşte Domnul: «Iată, eu pregătesc împotriva voastră o nenorocire şi fac împotriva voastră un plan: fiecare să se întoarcă de la calea lui cea rea şi faceţi să fie bune căile şi faptele voastre»!”.

12. Dar ei zic: „Degeaba! Căci noi vrem să umblăm după gândurile noastre şi fiecare să facă după încăpăţânarea inimii lui rele”.

13. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Întrebaţi printre neamuri cine a auzit astfel de lucruri? Fecioara lui Israél a făcut o faptă foarte gravă.

14. Părăseşte oare zăpada Libánului stânca înaltă? Sau seacă apele reci care curg de departe?

15. Totuşi, poporul meu m-a uitat, au ars tămâie deşertăciunii, i-au făcut să cadă pe căile lor, pe cărările de altădată, mergând pe cărările unui drum neumblat.

16. Astfel au făcut din ţara lor un pustiu unde se fluieră fără încetare: oricine trece rămâne uimit şi clatină din cap.

17. Ca vântul de la răsărit îi voi împrăştia în faţa duşmanului; le voi arăta spatele, şi nu faţa în ziua dezastrului”.

18. Dar ei au zis: „Veniţi să facem planuri împotriva lui Ieremía! Căci legea nu va pieri din lipsă de preoţi, nici sfatul, din lipsă de înţelepţi şi nici cuvântul, din lipsă de profeţi. Haideţi să-l lovim cu limba şi să nu ţinem cont de niciunul dintre cuvintele sale!”.

19. Ţine cont de mine, Doamne, şi ascultă glasul cauzei mele!

20. Oare se răsplăteşte binele cu rău? Ei au săpat o groapă pentru sufletul meu. Adu-ţi aminte că am stat înaintea ta ca să vorbesc bine în favoarea lor şi să fac să se întoarcă mânia ta de la ei!

21. De aceea, dă-i pe fiii lor foametei, iar pe ei fă-i să fie ucişi de sabie! Soţiilor lor fă-le să fie sterile şi văduve, bărbaţii să fie răpuşi de moarte şi tinerii lor să fie loviţi de sabie în război!

22. Un strigăt să se audă din casele lor când vei face să vină asupra lor pe neaşteptate o trupă! Pentru că ei au săpat o groapă ca să mă prindă şi au întins o capcană pentru paşii mei.

23. Dar tu, Doamne, cunoşti toate planurile lor împotriva mea ca să mă omoare. Nu ierta nelegiuirea lor şi nu şterge păcatul lor dinaintea feţei tale! Să cadă înaintea feţei tale, în timpul mâniei tale, acţionează împotriva lor!





“O amor e o temor devem sempre andar juntos. O temor sem amor torna-se covardia. São Padre Pio de Pietrelcina