1. Cuvântul care a fost către Ieremía de la Domnul în anul al zecelea al lui Sedecía, regele lui Iúda. Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nabucodonosór.

2. Atunci, armata regelui din Babilón asedia Ierusalímul, iar Ieremía, profetul, era închis în curtea temniţei de la casa regelui lui Iúda.

3. Sedecía, regele lui Iúda, îl închisese spunând: „Pentru ce profeţeşti, zicând: «Aşa spune Domnul: ‹Iată, eu voi da cetatea aceasta în mâna regelui Babilónului, care o va captura,

4. iar Sedecía, regele lui Iúda, nu va scăpa din mâna caldéilor, ci va fi dat în mâna regelui Babilónului: îi va vorbi gură la gură şi se vor privi ochi în ochi!

5. Sedecía va fi dus în Babilón şi acolo va fi până când îl voi vizita – oracolul Domnului –, iar dacă veţi lupta împotriva caldéilor, nu veţi avea succes› »”.

6. Ieremía a zis: „Cuvântul Domnului a fost către mine:

7. «Iată, Hanameél, fiul lui Şalúm, unchiul tău, va veni la tine să-ţi spună: ‹Cumpără pentru tine ogorul meu care este în Anatót, pentru că tu ai dreptul de răscumpărare ca să-l cumperi!› ».

8. Şi Hanameél, fiul unchiului meu, a venit la mine, după cuvântul Domnului, în curtea temniţei şi mi-a zis: «Cumpără ogorul meu care este la Anatót, în ţinutul lui Beniamín, căci tu ai dreptul de moştenire şi de răscumpărare: cumpără-l!»”. Atunci am ştiut că era cuvântul Domnului.

9. Şi am cumpărat de la Hanameél, fiul unchiului meu, câmpul care este în Anatót şi i-am cântărit argintul: şaptesprezece sícli de argint.

10. Am scris într-un document pe care l-am pecetluit, am chemat martori şi am cântărit argintul în balanţă.

11. Am luat apoi documentul de cumpărare, cel care era sigilat după lege şi obiceiuri şi cel care era deschis.

12. Apoi am dat documentul de cumpărare lui Barúh, fiul lui Nería, fiul lui Mahséia, în văzul lui Hanameél, fiul unchiului meu, şi în văzul martorilor care scriseseră documentul de cumpărare în văzul tuturor iudeilor care stăteau în curtea temniţei.

13. Apoi, înaintea lor, i-am poruncit lui Barúh:

14. Aşa vorbeşte Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: „Ia aceste documente: acest document de cumpărare, cel sigilat şi acest document deschis şi pune-le într-un vas de lut ca să se păstreze multe zile!”.

15. Căci aşa vorbeşte Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: „Din nou se vor cumpăra case, ogoare şi vii în ţara aceasta”.

16. După ce i-am dat documentul de cumpărare lui Barúh, fiul lui Nería, m-am rugat Domnului, zicând:

17. „Ah, Doamne Dumnezeule! Iată, tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea ta cea mare şi cu braţul tău cel întins: nimic nu este prea greu pentru tine!

18. Tu arăţi îndurare faţă de mii şi răsplăteşti nelegiuirea părinţilor în sânul fiilor după ei. Eşti Dumnezeu mare şi puternic, al cărui nume este «Domnul Sabaót».

19. Tu eşti mare în planuri şi puternic în fapte; tu ai ochii deschişi peste toate căile fiilor omului ca să dai fiecăruia după căile sale şi după roadele faptelor sale.

20. Tu ai făcut semne şi minuni în ţara Egiptului până în ziua de azi, şi în Israél, şi printre oameni şi ţi-ai făcut un nume cum este astăzi.

21. Tu l-ai făcut să iasă pe poporul tău din ţara Egiptului cu semne şi minuni, cu mână puternică şi braţ întins şi cu groază mare.

22. Tu le-ai dat ţara aceasta pe care ai jurat-o părinţilor lor că le-o vei da, ţară în care curge lapte şi miere.

23. Ei au venit şi au luat-o în stăpânire. Dar nu au ascultat de glasul tău, nu au păzit legea ta şi nu au făcut tot ce le-ai poruncit să facă. De aceea, ai făcut să vină asupra lor tot răul acesta.

24. Iată, parapeţii au ajuns până la cetate ca să fie capturată; cetatea va fi dată în mâna caldéilor care luptă împotriva ei prin sabie, foamete şi ciumă. Ceea ce ai spus este: iată, tu însuţi vezi!

25. Totuşi, tu mi-ai zis, Doamne Dumnezeule: «Cumpără pentru tine un ogor pe argint şi cheamă martori!», dar cetatea este dată în mâna caldéilor”.

26. Cuvântul Domnului a fost către Ieremía:

27. „Iată, eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi şi nimic nu este prea greu pentru mine!”.

28. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau cetatea aceasta în mâinile caldéilor şi în mâna lui Nabucodonosór, regele Babilónului, şi el o va captura.

29. Vor veni caldéii şi vor lupta împotriva acestei cetăţi: vor aprinde un foc în cetatea aceasta şi o vor arde pe ea şi casele pe terasele cărora au ars tămâie lui Báal şi au vărsat libaţii pentru alţi dumnezei ca să mă mânie.

30. Căci fiii lui Israél şi fiii lui Iúda au făcut numai ceea ce este rău în ochii mei din tinereţea lor; într-adevăr, fiii lui Israél m-au mâniat prin lucrarea mâinilor lor – oracolul Domnului.

31. Căci spre mânia şi furia mea a fost cetatea aceasta din ziua în care au construit-o şi până în ziua de azi, ca să fie îndepărtată din faţa mea

32. din cauza la tot răul pe care l-au făcut fiii lui Israél şi fiii lui Iúda, ca să mă mânie ei, regii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi profeţii lor şi oamenii din Iúda care locuiesc în Ierusalím.

33. Mi-au întors spatele, şi nu faţa, deşi am vrut să-i învăţ: m-am trezit să-i învăţ, dar nu a fost cine să asculte şi să primească învăţătura.

34. Ei au pus idolii lor în casa asupra căreia este chemat numele meu ca s-o profaneze.

35. Au construit înălţimi lui Báal în Valea Ben-Hinnóm ca să-i treacă [prin foc] pe fiii lor şi pe fiicele lor pentru Moloc – ceea ce nu le-am poruncit şi nu s-a urcat la inima mea –, făcând lucrul acesta abominábil şi făcându-l pe Iúda să păcătuiască”.

36. Acum, de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél despre cetatatea aceasta despre care voi ziceţi: „Este dată în mâna regelui Babilónului prin sabie, prin foamete şi prin ciumă:

37. Iată, eu îi voi aduna din toate ţările unde i-am alungat în mânia mea, în furia şi în marea mea indignare! Îi voi face să se întoarcă în locul acesta şi-i voi face să locuiască în siguranţă.

38. Ei vor fi poporul meu şi eu voi fi Dumnezeul lor.

39. Le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de mine în toate zilele, spre binele lor şi al fiilor lor de după ei.

40. Voi încheia cu ei o alianţă nepieritoare că nu mă voi întoarce de la ei ca să le fac bine şi voi pune teama de mine în inima lor ca să nu se îndepărteze de mine.

41. Mă voi bucura de ei făcându-le bine şi-i voi sădi în ţara aceasta cu adevărat din toată inima mea şi din tot sufletul meu”.

42. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Aşa cum am făcut să vină asupra acestui popor tot acest rău mare, tot aşa voi face să vină asupra lor tot binele pe care l-am spus cu privire la ei.

43. Se vor cumpăra ogoare în ţara aceasta, despre care voi spuneţi: «Este devastată, nu este nici om, nici animal şi este dată în mâna caldéilor».

44. Vor cumpăra ogoare pe argint, vor scrie în documente, le vor sigila şi vor chema martori în ţinutul lui Beniamín, în împrejurimile Ierusalímului, în cetăţile lui Iúda, în cetăţile de pe munte, în cetăţile din Şefeláh şi în cetăţile din Négheb, căci îi voi face să se întoarcă din captivitate” – oracolul Domnului.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Devo fazer somente a vontade de Deus e, se lhe agrado, o restante não conta.” São Padre Pio de Pietrelcina