1. (Mc 16,1-8; Lc 24,1-12; In 20,1-13) După ce a trecut sâmbăta, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdaléna şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.

2. Şi, iată, a fost un cutremur mare! Îngerul Domnului a coborât din cer, s-a apropiat şi a rostogolit piatra, apoi s-a aşezat pe ea.

3. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar haina lui era albă ca zăpada.

4. De frică, paznicii s-au cutremurat şi au rămas ca morţi.

5. Dar îngerul, luând cuvântul, le-a spus femeilor: „Voi, nu vă temeţi! Ştiu că-l căutaţi pe Isus cel răstignit.

6. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis. Veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut!

7. Mergeţi în grabă şi spuneţi discipolilor lui: «A înviat din morţi şi, iată, merge înaintea voastră în Galiléea! Acolo îl veţi vedea». Iată, v-am spus!”.

8. Plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui.

9. (Mc 16,9-11; Lc 24,10-11; In 20,14-18) Şi, iată, Isus le-a ieşit în întâmpinare şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!”. Iar ele, apropiindu-se, i-au cuprins picioarele şi l-au adorat.

10. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galiléea şi acolo mă vor vedea!”.

11. După ce au plecat ele, iată că unii din gardă au venit în cetate şi au dat de ştire arhiereilor despre toate cele întâmplate.

12. Aceştia, reunindu-se în consiliu cu bătrânii, au dat suficient de mulţi arginţi soldaţilor,

13. zicând: „Să spuneţi: «Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat pe când noi dormeam»!

14. Şi dacă va afla guvernatorul despre asta, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa de neplăceri”.

15. Ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost instruiţi. Astfel, zvonul acesta s-a răspândit la iudei până azi.

16. (Mc 16,14-18; Lc 24,36-49; In 20,19-23; Fap 1,6-8) Apoi cei unsprezece discipoli au mers în Galiléea, pe muntele hotărât lor de Isus.

17. Cum l-au văzut, s-au prosternat în faţa lui, dar unii se îndoiau.

18. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ.

19. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

20. învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit! Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!”.





“Lembre-se de que os santos foram sempre criticados pelas pessoas deste mundo, e puseram sob seus pés o mundo e as suas máximas .” São Padre Pio de Pietrelcina