1. Apoi m-a dus în templu. A măsurat ușorii: șase coți lățime de o parte și șase cóţi lăţime de cealaltă parte: lăţimea cortului.

2. Lăţimea intrării era de zece coți, iar laturile intrării erau de cinci coți pe o parte și cinci coți pe cealaltă parte. I-a măsurat lungimea: patruzeci de coți și lățimea, douăzeci de coți.

3. A intrat înăuntru. A măsurat ușorul intrării: doi coți; intrarea: șase coți, și lățimea intrării: șapte coți.

4. I-a măsurat lungimea – era de douăzeci de coți – și lățimea – era de douăzeci de coți, spre templu. Aceasta era Sfânta Sfintelor.

5. A măsurat zidul casei: era de șase coți. Lățimea camerelor laterale era de patru coți de jur împrejur: era în jurul casei.

6. Camerele laterale erau câte trei camere, una peste alta: erau nouăzeci. Ele intrau în zidul pe care-l avea casa pentru camerele laterale de jur împrejur ca să fie susținute, dar ele nu erau susținute în zidul casei.

7. Lățimea camerelor laterale se lărgea în sus de jur împrejur, căci împrejurimea casei se lărgea în sus; astfel, ea se lărgea în sus. De jos se urca la cel de sus prin cel din mijloc.

8. Am văzut la casă o înălțime împrejur. Temeliile camerelor laterale erau de o trestie întreagă, șase coți până la îmbinare.

9. Lățimea zidului care era pentru camerele laterale, din afară, era de cinci coți. Era un loc liber lângă camerele laterale care erau spre casă.

10. Acesta era lângă camere de jur împrejur și avea o lățime de douăzeci de coți de jur împrejurul casei.

11. Intrarea camerelor laterale era spre locul liber: o intrare spre nord și o intrare spre sud. Lățimea locului liber era de cinci coți de jur împrejur.

12. Clădirea din fața locului separat era în partea dinspre vest. Lățimea era de șaptezeci de coți și zidul clădirii era de cinci coți de jur împrejur, iar lungimea lui era de nouăzeci de coți.

13. A măsurat casa și ea avea o lungime de o sută de coți. Locul separat și clădirea și zidurile ei aveau o lungime de o sută de coți.

14. Lățimea fațadei casei și a locului separat, dinspre est, era de o sută de coți.

15. A măsurat lungimea clădirii dinaintea locului separat care avea în spatele său pilaștrii de o parte și de alta: era de o sută de coți. Templul și interiorul, vestibulurile curții,

16. pragurile, ferestrele cu zăbrele, pilaștrii de jur împrejur, câte trei în fața pragului, erau căptuşite cu lemn de jur împrejur, de la pământ până la ferestre; și ferestrele erau acoperite.

17. Deasupra intrării și până în casă, pe interior și pe exterior, și tot zidul de jur împrejur, pe interior și pe exterior, erau [căptușite] după măsură.

18. Erau făcuți heruvimi și palmieri: un palmier era între un heruvim și [celălalt] heruvim. [Fiecare] heruvim avea două fețe:

19. o față de om spre un palmier, pe o parte, și o față de leu tânăr spre celălalt palmier, de cealaltă parte. Erau făcuți pe toată casa, de jur împrejur.

20. De la pământ și până deasupra intrării erau făcuți heruvimi și palmieri, ca și pe zidul templului.

21. Cât despre templu, ușorii erau pătrați. Iar sanctuarul avea aceeaşi înfățișare.

22. Altarul din lemn avea trei coți înălțime, iar lungimea lui era de doi coți. Colțurile lui, lungimea lui și pereții lui erau din lemn. Și mi-a zis: „Aceasta este masa care este înaintea Domnului”.

23. Templul și sanctuarul aveau două porți.

24. Porțile aveau două uși, două uși batante: două la o ușă și două la cealaltă ușă.

25. Pe porțile templului erau făcuți heruvimi și palmieri, după cum erau făcuți pe ziduri. O copertină de lemn era în fața vestibulului, pe dinafară.

26. Erau ferestre cu zăbrele și palmieri, pe o parte și pe cealaltă, pe laturile vestibulului, pe camerele laterale ale casei și pe copertine.





“Subamos sem nos cansarmos, sob a celeste vista do Salvador. Distanciemo-nos das afeições terrenas. Despojemo-nos do homem velho e vistamo-nos do homem novo. Aspiremos à felicidade que nos está reservada.” São Padre Pio de Pietrelcina