1. Cuvântul Domnului a fost către mine:

2. „Fiul omului, întoarce-ţi fața spre Temán, picură [cuvântul] spre sud și profețește către pădurea din câmpia Négheb!

3. Spune către pădurea din Négheb: ascultă cuvântul Domnului! Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, voi aprinde un foc în tine și va devora în tine toți copacii verzi și toți copacii uscați; flacăra care arde nu se va stinge și tot ceea ce întâlnește va fi ars de ea de la Négheb spre nord.

4. Va vedea orice făptură că eu, Domnul, am aprins-o și nu se va stinge»”.

5. Dar eu am spus: „Ah, Doamne Dumnezeule! Ei îmi spun: «Oare nu vorbește el în proverbe?»”.

6. Cuvântul Domnului a fost către mine:

7. „Fiul omului, întoarce-ți fața spre Ierusalím, picură [cuvântul] către sanctuare și profețește către pământul lui Israél!

8. Spune pământului lui Israél: așa vorbește Domnul: «Iată, eu sunt împotriva ta și voi scoate sabia mea din teacă și-i voi nimici din tine pe cel drept și pe cel nelegiuit!

9. Pentru ca să-i nimicesc din tine pe cel drept și pe cel nelegiuit, de aceea voi scoate sabia mea din teacă împotriva oricărei făpturi, din Négheb spre nord.

10. Va recunoaște orice făptură că eu, Domnul, mi-am scos sabia din teacă și ea nu se va mai întoarce».

11. Iar tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiți și cu amărăciune gemi în văzul lor!

12. Dar dacă îți vor spune: «De ce gemi?», spune-le: din cauza veștii care vine. Orice inimă se va topi, toate mâinile vor slăbi, orice duh va lâncezi și toți genunchii vor umbla ca apa. Iată, vine, este aici! – oracolul Domnului Dumnezeu”.

13. Cuvântul Domnului a fost către mine:

14. „Fiul omului, profețește și spune! Așa zice Domnul Dumnezeu: spune: «Sabia, sabia este ascuțită și lustruită».

15. Pentru ca să înjunghie este ascuțită și pentru ca să aibă strălucire este lustruită. Să ne bucurăm: sfidează sceptrul fiului meu toți copacii?

16. A fost dată să fie lustruită ca să fie prinsă cu mâna; este o sabie ascuțită și lustruită, ca să fie pusă în mâna celui care ucide.

17. Strigă și urlă, fiul omului! Căci ea este scoasă împotriva poporului meu, împotriva tuturor conducătorilor lui Israél. Ei sunt dați sabiei împreună cu poporul meu, de aceea bate-ți coapsa!

18. Căci este o încercare. Și ce va fi dacă nici toiagul sfidător nu va mai fi? – oracolul Domnului Dumnezeu.

19. Fiul omului, profețește și bate din palme! Este o sabie dublă, o sabie triplă, este a celor străpunși, care l-a străpuns pe cel mare, care-i încercuiește pe ei.

20. Ca să topească inima și să-i înmulțească pe cei căzuți. Lângă toate porțile lor am pus sabia pentru înjunghiere. Ah, este făcută să strălucească, este lustruită pentru măcel!

21. Lovește în dreapta, îndreaptă-te spre stânga, oriunde este orientată lama ta!

22. Şi eu voi bate din palme și îmi voi potoli furia. Eu, Domnul, am vorbit”.

23. Cuvântul Domnului a fost către mine:

24. „Iar tu, fiul omului, stabilește-ți două căi pe unde să vină sabia regelui din Babilón! Amândouă să iasă din același ținut. Creează un semn; la capătul căii către cetate creează!

25. Stabilește o cale pe unde să vină sabia la Rabá fiilor lui Amón și la Iúda, în Ierusalím, în fortăreață.

26. Căci regele Babilónului a stat la răspântia drumurilor, la capătul celor două căi, ca să ghicească: a scuturat săgețile, a întrebat terafímii, a observat ficatul.

27. La dreapta lui era ghicitoarea pentru Ierusalím, pentru ca să pună berbecii să deschidă gura pentru înjunghiere, să înalțe glasul cu strigăte, să pună berbeci lângă porți, să ridice parapeți și să construiască întărituri.

28. Dar a fost o ghicitoare falsă în ochii lor, pentru cei care au făcut jurăminte cu ei, și el va aminti nelegiuirea ca să fie prinși”.

29. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că faceți să fie amintită nelegiuirea voastră, întrucât răutățile voastre sunt descoperite, așa că în toate faptele voastre se văd păcatele voastre, pentru că se amintește de voi, veți fi prinși cu mâna!

30. Cât despre tine, căpetenie întinată și nelegiuită a lui Israél, a cărui zi a venit la timpul nelegiuirii de la sfârșit,

31. așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Îndepărtează-ți turbanul și ridică coroana! Aceasta nu va mai fi: pe cel înjosit înălțați-l și pe cel înălțat înjosiți-l!».

32. Ruină, ruină, ruină voi face! Nici aceasta nu va mai fi până când nu va veni cel căruia i-am dat judecata.

33. Iar tu, fiul omului, profețește și spune: așa vorbește Domnul Dumnezeu despre fiii lui Amón și despre ocara lor! Spune: «Sabia, sabia este scoasă pentru măcel, este lustruită să devoreze și să strălucească!

34. În ciuda viziunilor false cu privire la tine și a ghicitorilor mincinoase, te vor pune la grumazul celor răi care sunt străpunși, cărora le-a venit ziua la timpul nelegiuirii sfârșitului.

35. Bagă-ți înapoi sabia în teacă! În locul în care ai fost creată, în țara ta de origine te voi judeca.

36. Îmi voi revărsa indignarea asupra ta, voi sufla focul furiei mele împotriva ta și te voi da pe mâna oamenilor care dau foc, a celor pricepuți să distrugă.

37. Vei fi dat focului spre a fi devorat; sângele tău va fi în mijlocul țării și nu vei mai fi amintită. Căci eu, Domnul, am vorbit”.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Como Jesus, preparemo-nos a duas ascensões: uma ao Calvário e outra ao Céu. A ascensão ao Calvário, se não for alegre, deve ao menos ser resignada!” São Padre Pio de Pietrelcina