1. Tot aşa, un oarecare, intenţionând să navigheze şi fiind pe punctul să străbată valuri năprasnice, strigă la lemnul mai slab decât corabia care-l poartă.

2. Într-adevăr, pe aceasta a inventat-o dorinţa de câştiguri şi a fost făcută de înţelepciunea artizanului.

3. Dar providenţa ta, Părinte, o călăuzeşte, pentru că tu ai pus o cale în mare şi o cărare, printre valuri,

4. arătând că poţi să salvezi din toate, pentru ca oricine, chiar fără experienţă, să [poată] urca [în corabie].

5. Tu vrei ca lucrările înţelepciunii tale să nu fie sterile: de aceea, oamenii care se încred în cel mai mic lemn îşi salvează vieţile şi când trec prin valuri cu pluta.

6. Şi la început, când piereau giganţii aroganţi, speranţa lumii, refugiindu-se pe o plută, a lăsat pentru lume o sămânţă a descendenţei, fiind călăuzită de mâna ta.

7. Binecuvântat este lemnul prin care se face dreptate.

8. Dar blestemat ceea ce este făcut de mână de om şi cel care a făcut-o, pentru că a făcut şi a numit dumnezeu ceea ce este coruptibil!

9. Căci cel nelegiuit şi nelegiuirea lui sunt urâte de Domnul la fel.

10. Aşa sunt pedepsiţi ceea ce este făcut împreună cu cel care înfăptuieşte.

11. De aceea, va fi o condamnare cu privire la idolii neamurilor, pentru că au ajuns un lucru abominábil în creaţia lui Dumnezeu, un scandal pentru sufletele oamenilor şi o capcană pentru picioarele celor nepricepuţi.

12. Începutul desfrânării este inventarea idolilor şi găsirea lor, stricăciunea vieţii.

13. De la început nu erau şi nu vor fi în veci.

14. Căci prin vanitatea oamenilor au intrat în lume şi de aceea sfârşitul lor grabnic a fost decis.

15. Un tată îndurerat de o suferinţă prematură, datorată fiului luat repede, a făcut cândva un chip şi acum cinsteşte un om mort ca pe Dumnezeu şi le-a transmis servitorilor săi taine şi rituri.

16. Apoi, cu timpul, obiceiul nelegiuit s-a întărit şi este respectat ca lege.

17. La decretele dominatorilor au adus cult celor cioplite, pe care oamenii, neputând să-i cinstească la vedere, pentru că locuiau departe, şi-au închipuit înfăţişarea de departe şi au făcut o imagine vizibilă a regelui onorat, pentru ca să-l linguşească cu râvnă, ca şi cum ar fi prezent, pe cel care este absent.

18. Ambiţia artizanului i-a împins spre răspândirea cultului şi pe cei care nu cunoşteau.

19. Acesta, voind, fără îndoială, să-i placă celui puternic, a dus prin artă asemănarea la frumuseţe.

20. Iar mulţimea, atrasă de farmecul lucrării, pe cel care cu puţin înainte era cinstit ca om, l-a considerat [vrednic] de cult.

21. Aceasta a fost o capcană pentru viaţă, căci oamenii, supuşi neşansei sau [puterii] dominatoare, au impus pietrelor şi lemnelor un nume de nerostit.

22. Ba mai mult, nefiindu-le îndeajuns că s-au înşelat cu privire la cunoaşterea lui Dumnezeu, ci trăind în lupta cea mare a necunoaşterii, au numit astfel de rele pace.

23. Aducând rituri de ucidere de copii sau taine ascunse sau ospeţe dezlănţuite, după datini excepţionale,

24. nu mai păzesc curate nici viaţa, nici căsătoria; unul sau stă la pândă ca să-l ucidă pe celălalt, sau îl chinuie cu adulter.

25. Toate sunt amestecate: sânge şi crimă, furt şi înşelăciune, distrugere, necredinţă tulburare, sperjur,

26. rumoarea celor buni, uitarea binefacerii, coruperea sufletelor, pervertirea celor fireşti, dezordinea căsătoriilor, adulterul şi neruşinarea.

27. Cultul idolilor fără nume este începutul oricărui rău, cauza şi scopul.

28. Ei sau se bucură nebuneşte, sau profeţesc fals, sau trăiesc nedrept, sau jură fals repede.

29. Încrezându-se în idoli fără suflet, nu se aşteaptă să fie pedepsiţi atunci când jură strâmb.

30. Dar va veni asupra lor o dublă pedeapsă, căci au gândit rău despre Dumnezeu, dând atenţie idolilor, jurând nedrept cu înşelăciune, dispreţuind sfinţenia.

31. Căci nu puterea celor pe care jură, ci pedeapsa păcătoşilor urmăreşte mereu încălcarea celor nedrepţi.





“O Senhor sempre orienta e chama; mas não se quer segui-lo e responder-lhe, pois só se vê os próprios interesses. Às vezes, pelo fato de se ouvir sempre a Sua voz, ninguém mais se apercebe dela; mas o Senhor ilumina e chama. São os homens que se colocam na posição de não conseguir mais escutar.” São Padre Pio de Pietrelcina