1. Ioan a urcat din Gazára şi i-a adus la cunoştinţă lui Símon, tatăl său, cele pe care le făcea Cendebéu.

2. Símon i-a chemat pe cei doi fii ai săi mai mari, Iúda şi Ioan, şi le-a zis: „Eu, fraţii mei şi casa tatălui meu am purtat luptele lui Israél din tinereţe şi până în ziua de azi. Ne-a fost dat să îl eliberăm cu mâinile noastre pe Israél de mai multe ori.

3. Acum, am îmbătrânit, iar voi, din mila [cerului], sunteţi suficient de mari ca să fiţi în locul meu şi al fratelui meu. Mergeţi şi luptaţi pentru neamul nostru şi ajutorul cerului să fie cu voi!”.

4. A ales din ţinut douăzeci de mii de bărbaţi războinici şi călăreţi şi au mers împotriva lui Cendebéu. Şi au poposit la Modiín.

5. S-au sculat în zori şi au mers spre câmpie. Dar, iată, o armată numeroasă de pedestraşi şi călăreţi venea în întâmpinarea lor; un torent era între ei.

6. El şi poporul lui s-au oprit în faţa lor. Când a văzut că poporul lui se temea să treacă torentul, l-a trecut el primul. Atunci, bărbaţii l-au văzut şi au trecut după el.

7. A împărţit poporul şi cavaleria era în mijlocul pedestraşilor. Căci cavaleria duşmanilor era foarte numeroasă.

8. Au sunat din trâmbiţe, iar Cendebéu şi trupa lui au fost înfrânţi. Au căzut foarte mulţi răniţi, iar restul a fugit spre fortăreaţă.

9. Atunci a fost rănit şi Iúda, fratele lui Ioan. Dar Ioan i-a urmărit până când a ajuns la Cédron, [cetatea pe care Cendebéu] o reconstruise.

10. [Alţii] au fugit spre turnurile din câmpiile de la Azót. [Ioan] a dat foc [cetăţii] şi au căzut dintre [duşmani] cam două mii de bărbaţi. Iar [Ioan] s-a întors în Iudéea cu pace.

11. Ptoleméu, [fiul] lui Abúbos, care fusese stabilit strateg peste câmpia Ierihónului, avea mult argint şi aur.

12. El era ginerele marelui preot.

13. Dar i s-a îngâmfat inima şi a vrut să pună stăpânire pe ţară. Şi-a făcut planuri împotriva lui Símon şi a fiilor lui să-i înlăture prin înşelăciune.

14. Símon străbătea cetăţile din ţară şi se îngrijea de nevoile lor. A coborât la Ierihón împreună cu Matatía şi Iúda, fiii săi, în anul o sută şaptezezeci şi şapte, în luna a unsprezecea, adică luna Sabát.

15. [Fiul] lui Abúbos i-a primit cu înşelăciune în fortăreaţa numită Doc, pe care o construise el, şi a pregătit pentru ei un ospăţ, dar a ascuns nişte bărbaţi.

16. Când Símon şi fiii lui s-au îmbătat, Ptoleméu s-a năpustit împotriva lui Símon în sala banchetului şi i-a ucis pe el şi pe cei doi fii ai săi, precum şi pe câţiva slujitori ai săi.

17. A săvârşit o mare ticăloşie, răsplătind binele cu rău.

18. Ptoleméu a scris acestea şi le-a trimis regelui ca să-i trimită armate în ajutor şi să-i dea ţinutul şi cetăţile lor.

19. A trimis alţii la Gazára ca să-l înlăture pe Ioan, iar căpeteniilor peste o mie le-a trimis scrisoare ca să vină la el şi să le dea argint, aur şi daruri.

20. Pe alţii i-a trimis ca să captureze Ierusalímul şi muntele templului.

21. Cineva a alergat înainte şi i-a adus la cunoştinţă lui Ioan la Gazára că pieriseră tatăl său şi fraţii lui şi că [Ptoleméu] „a trimis să te omoare şi pe tine”.

22. Când [Ioan] a auzit [acestea], s-a tulburat foarte mult. I-a luat pe oamenii care veniseră să-l ucidă şi i-a ucis el. Căci aflase că ei căutau să-l ucidă.

23. Celelalte cuvinte ale lui Ioan, luptele sale, faptele lui de vitejie de care a dat dovadă, zidurile pe care le-a construit şi faptele lui,

24. iată, acestea sunt scrise în Cartea Cronicilor marii sale preoţii, din ziua în care a devenit mare preot după tatăl său.





“Os talentos de que fala o Evangelho são os cinco sentidos, a inteligência e a vontade. Quem tem mais talentos, tem maior dever de usá-los para o bem dos outros.” São Padre Pio de Pietrelcina