Mosaico decorativo

pronađen 3298 Rezultati za: Cuvântul Domnului

  • Dar el a zis: „Mai degrabă fericiţi sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”. (Evanghelia după sf. Luca 11, 28)

  • Iată, casa voastră va fi părăsită! Şi vă spun: nu mă veţi mai vedea până când veţi zice: «Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!»”. (Evanghelia după sf. Luca 13, 35)

  • (Mt 17,20; 21,21; Mc 11,23) Apostolii i-au spus Domnului: „Măreşte-ne credinţa!”. (Evanghelia după sf. Luca 17, 5)

  • Dar Zahéu, stând [în picioare], i-a spus Domnului: „Iată, Doamne, jumătate din ceea ce am o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi împătrit!”. (Evanghelia după sf. Luca 19, 8)

  • spunând: „Binecuvântat cel ce vine,regele, în numele Domnului! Pace în cer şi glorie în înaltul [cerurilor]!”. (Evanghelia după sf. Luca 19, 38)

  • Pentru că însuşi Davíd spune în Cartea Psalmilor: «Domnul a spus Domnului meu: aşază-te la dreapta mea (Evanghelia după sf. Luca 20, 42)

  • Iar Domnul, întorcându-se, l-a privit fix pe Petru. Petru şi-a amintit de cuvântul Domnului, care îi spusese: „Înainte de a fi cântat astăzi cocoşul, mă vei renega de trei ori”. (Evanghelia după sf. Luca 22, 61)

  • Dar celălalt, luând cuvântul şi mustrându-l, i-a spus: „Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeaşi condamnare? (Evanghelia după sf. Luca 23, 40)

  • iar când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus. (Evanghelia după sf. Luca 24, 3)

  • La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. (Evanghelia după sf. Ioan 1, 1)

  • [Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om. (Evanghelia după sf. Ioan 1, 9)

  • Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Evanghelia după sf. Ioan 1, 14)


"Reflita no que escreve, pois o Senhor vai lhe pedir contas disso." São Padre Pio de Pietrelcina