1. Cuvântul Domnului a fost către Ióna, fiul lui Amitái:

2. „Ridică-te și mergi la Niníve, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea lor s-a ridicat înaintea mea!”.

3. Ióna s-a ridicat ca să fugă la Tarșíș, departe de fața Domnului. A coborât la Yáfo, a găsit o corabie care mergea la Tarșíș, a dat prețul și a urcat în ea ca să meargă cu ei la Tarșíș, departe de fața Domnului.

4. Dar Domnul a stârnit un vânt puternic peste mare și a fost o vijelie puternică pe mare. Și corabia era gata să se sfărâme.

5. Marinarii au fost cuprinși de teamă și au strigat fiecare către dumnezeul său. Apoi au aruncat bagajele care erau în corabie ca să se ușureze de ele. Ióna a coborât în partea [cea mai de jos] a navei, s-a culcat și a adormit.

6. S-a apropiat de el mai-marele marinarilor și i-a zis: „Pentru ce dormi? Ridică-te și invocă-l pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu se va gândi la noi și nu vom pieri”.

7. Și-au zis unul către altul: „Veniți să aruncăm sorții ca să aflăm din cauza cui este acest rău peste noi!”. Au aruncat sorții și sorții au căzut pe Ióna.

8. Atunci ei i-au spus: „Fă-ne cunoscut din cauza cui este răul acesta peste noi! Care este ocupația ta, de unde vii, care este țara ta și din ce popor ești tu?”.

9. El le-a zis: „Sunt evreu și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul”.

10. Bărbații au fost cuprinși de o teamă mare și i-au zis: „Ce ai făcut?”. Pentru că bărbații știau că fugea departe de fața Domnului, întrucât el le făcuse cunoscut.

11. Ei i-au spus: „Ce să-ți facem ca să se potolească marea față de noi?”. Căci marea era din ce în ce mai violentă.

12. El le-a zis: „Luați-mă și aruncați-mă în mare și marea se va liniști față de voi! Știu că din cauza mea este această vijelie împotriva voastră”.

13. Oamenii vâsleau ca să ajungă spre uscat, dar nu puteau, pentru că marea devenea din ce în ce mai violentă împotriva lor.

14. Ei au strigat către Domnul și au zis: „Te rugăm, Doamne, să nu pierim din cauza vieții acestui om și nu pune asupra noastră sânge nevinovat! Căci tu, Doamne, faci după cum îți place”.

15. Apoi l-au luat pe Ióna și l-au aruncat în mare, iar marea s-a oprit din furia ei.

16. Oamenii au fost cuprinși de o mare teamă față de Domnul: au adus jertfe și au făcut voturi.






“Para que se preocupar com o caminho pelo qual Jesus quer que você chegue à pátria celeste – pelo deserto ou pelo campo – quando tanto por um como por outro se chegará da mesma forma à beatitude eterna?” São Padre Pio de Pietrelcina