1. Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voinţa lui Dumnezeu şi fratele Timotéi,

2. către sfinţii din Colóse şi către fraţii credincioşi în Cristos, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru!

3. Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, rugându-ne neîncetat pentru voi

4. de când am auzit de credinţa voastră în Cristos Isus şi de iubirea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,

5. pentru speranţa rezervată pentru voi în ceruri şi despre care aţi auzit de mai înainte în cuvântul adevărului evangheliei,

6. care a ajuns până la voi şi care aduce rod şi se dezvoltă în toată lumea, aşa cum a fost şi la voi din ziua aceea în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu în adevăr,

7. aşa cum aţi învăţat de la Epafrás, iubitul nostru colaborator. El este un slujitor credincios al lui Cristos pentru voi

8. şi ne-a făcut cunoscută iubirea voastră în Duhul.

9. De aceea şi noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voinţei lui şi de orice înţelepciune şi înţelegere spirituală,

10. pentru ca astfel să umblaţi într-un mod vrednic de Domnul, ca să-i fiţi plăcuţi în toate, aducând rod prin orice faptă bună şi crescând în cunoaşterea lui Dumnezeu,

11. ca să fiţi întăriţi cu toată tăria, după puterea gloriei lui, spre toată statornicia şi îndelunga răbdare, cu bucurie,

12. aducând mulţumire Tatălui care v-a învrednicit să aveţi parte la moştenirea sfinţilor în lumină.

13. El ne-a eliberat de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii sale.

14. În el avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.

15. El este icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creaţia,

16. pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost create prin el şi pentru el.

17. El este mai înainte de toate şi toate subzistă în el.

18. Şi el este capul trupului, al Bisericii; el este începutul, primul născut dintre cei morţi, ca să fie el cel dintâi în toate,

19. pentru că în el i-a plăcut lui [Dumnezeu să facă] să locuiască toată plinătatea

20. şi prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, prin el, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri.

21. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi duşmani în mintea [voastră îndreptată spre] fapte rele,

22. acum v-a reconciliat prin moartea în trupul său de carne, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi,

23. numai dacă rămâneţi întemeiaţi şi tari în credinţă şi neclintiţi în speranţa evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost predicată la toată creatura de sub cer şi căreia eu, Paul, i-am devenit slujitor.

24. Acum mă bucur în pătimirile mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica,

25. căreia i-am devenit slujitor după misiunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să se împlinească cuvântul lui Dumnezeu,

26. misterul ascuns de veacuri şi de generaţii, dar acum descoperit sfinţilor săi,

27. cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia gloriei acestui mister între neamuri, adică Cristos în voi, speranţa gloriei.

28. Pe el îl proclamăm îndemnând pe orice om şi învăţând pe orice om în toată înţelepciunea, ca să-l prezentăm pe orice om desăvârşit în Cristos.

29. Pentru aceasta trudesc şi mă lupt cu puterea lui care lucrează în mine cu tărie.






“Para mim, Deus está sempre fixo na minha mente e estampado no meu coração.” São Padre Pio de Pietrelcina