Gefunden 3298 Ergebnisse für: Cuvântul Domnului
Dar el a zis: „Mai degrabă fericiţi sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”. (Evanghelia după sf. Luca 11, 28)
Iată, casa voastră va fi părăsită! Şi vă spun: nu mă veţi mai vedea până când veţi zice: «Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!»”. (Evanghelia după sf. Luca 13, 35)
(Mt 17,20; 21,21; Mc 11,23) Apostolii i-au spus Domnului: „Măreşte-ne credinţa!”. (Evanghelia după sf. Luca 17, 5)
Dar Zahéu, stând [în picioare], i-a spus Domnului: „Iată, Doamne, jumătate din ceea ce am o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi împătrit!”. (Evanghelia după sf. Luca 19, 8)
spunând: „Binecuvântat cel ce vine,regele, în numele Domnului! Pace în cer şi glorie în înaltul [cerurilor]!”. (Evanghelia după sf. Luca 19, 38)
Pentru că însuşi Davíd spune în Cartea Psalmilor: «Domnul a spus Domnului meu: aşază-te la dreapta mea (Evanghelia după sf. Luca 20, 42)
Iar Domnul, întorcându-se, l-a privit fix pe Petru. Petru şi-a amintit de cuvântul Domnului, care îi spusese: „Înainte de a fi cântat astăzi cocoşul, mă vei renega de trei ori”. (Evanghelia după sf. Luca 22, 61)
Dar celălalt, luând cuvântul şi mustrându-l, i-a spus: „Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeaşi condamnare? (Evanghelia după sf. Luca 23, 40)
iar când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus. (Evanghelia după sf. Luca 24, 3)
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. (Evanghelia după sf. Ioan 1, 1)
[Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om. (Evanghelia după sf. Ioan 1, 9)
Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Evanghelia după sf. Ioan 1, 14)