Mosaico decorativo

1. În anul morţii regelui Ozía, l-am văzut pe Domnul şezând pe un tron înalt şi ridicat, iar poalele mantiei lui umpleau templul.

2. Serafimi stăteau deasupra lui; fiecare avea câte şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau.

3. Strigau unul către altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Sabaót! Plin este tot pământul de mărirea lui!”.

4. Se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, iar casa s-a umplut de fum.

5. Şi am zis: ,,Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, iar ochii mei l-au văzut pe rege, pe Domnul Sabaót!”.

6. Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.

7. Mi-a atins gura şi a zis: ,,Iată, atingându-se acesta de buzele tale, vinovăţia şi păcatul tău sunt acoperite!”.

8. Am auzit glasul Domnului, zicând: „Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru noi?”. Iar eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!”.

9. El a zis: „Mergi şi spune-i acestui popor: «De ascultat, voi ascultaţi, dar nu înţelegeţi, de văzut, voi vedeţi, dar nu pricepeţi».

10. Împietreşte inima acestui popor, îngreunează-i urechile şi leagă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile şi inima lui să nu înţeleagă, ca să nu se întoarcă şi să-l vindec!”.

11. Dar eu am spus: „Până când, Doamne?”. El a răspuns: „Până când vor fi cetăţile pustiite, fără locuitori, casele fără oameni şi pământul va fi devastat de pustiire”.

12. Domnul îi va îndepărta pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustiire.

13. Şi dacă va mai rămâne în ea o zecime, se va întoarce şi va fi consumată ca stejarul şi ca terebintul a căror rădăcină, când sunt tăiaţi, rămâne: sămânţă sfântă este rădăcina ei.


Lisez la Bible en un an

Rejoignez notre communauté et lisez la Bible en entier en 365 jours. Un parcours structuré et inspirant pour approfondir votre foi et votre connaissance des Écritures.