1. Bucură-te, tu, cea sterilă, care nu ai născut! Strigă de bucurie, tu, care nu ai simţit durerile naşterii, pentru că mai mulţi vor fi fiii celei părăsite decât ai celei măritate, zice Domnul!

2. Lărgeşte locul cortului tău şi ei să întindă acoperământul locuinţelor tale fără preget! Lungeşte-ţi funiile şi întăreşte-ţi ţăruşii!

3. Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga, descendența ta va stăpâni neamurile şi ei vor face să fie locuite cetăţile dezolate.

4. Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi făcută de ocară. Vei uita de ruşinea tinereţii tale şi de ocara văduviei tale nu-ţi vei mai aduce aminte.

5. Căci stăpânul tău este cel care te-a făcut, Domnul Sabaót este numele lui, Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israél, care este numit Dumnezeul întregului pământ.

6. Căci ca pe o femeie părăsită şi cu sufletul întristat te cheamă Domnul, ca pe femeia care din tinereţe fusese repudiată, zice Dumnezeul tău.

7. Pentru câteva clipe te-am părăsit, dar te voi aduce înapoi cu mare îndurare.

8. În revărsarea mâniei, mi-am ascuns faţa de la tine pentru o clipă, dar cu bunăvoinţă veşnică mă voi îndura de tine, zice Răscumpărătorul tău, Domnul.

9. Căci aceasta este pentru mine ca apele lui Nóe; aşa cum am jurat că apele lui Nóe nu vor mai trece peste pământ, la fel mă jur că nu mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra.

10. Căci munţii se vor muta şi colinele se vor cutremura, dar bunătatea mea nu se va muta de la tine şi alianţa mea de pace nu se va clătina, spune Cel care se îndură de tine, Domnul.

11. Tu, cea umilită, tulburată şi nemângâiată! Voi pune pietrele tale în malahit şi temeliile tale, pe safir.

12. Voi face crestele zidurilor tale din rubin, porţile tale, din cristal şi toate marginile tale, din pietre preţioase.

13. Toţii fiii tăi vor fi discipoli ai Domnului şi mare va fi pacea fiilor tăi.

14. Vei fi stabilită în dreptate: vei fi departe de asuprire, pentru că nu te vei teme, şi departe de teroare, pentru că ea nu se va apropia de tine.

15. Iată, ei vor ataca, dar nu din partea mea; cine te va ataca, din cauza ta va cădea.

16. Eu l-am creat pe meşteşugarul care suflă în cărbunii aprinşi şi el face instrumente pentru lucrarea lui; eu l-am creat pe distrugător ca să nimicească.

17. Niciun instrument făcut împotriva ta nu va avea succes şi orice limbă care se va ridica împotriva ta la judecată o vei condamna. Aceasta este moştenirea slujitorilor Domnului şi dreptatea lor de la mine – oracolul Domnului.





"Tente percorrer com toda a simplicidade o caminho de Nosso Senhor e não se aflija inutilmente.” São Padre Pio de Pietrelcina