1. Tăceţi înaintea mea, insule! Popoarele să-şi întărească puterea, să se apropie şi să vorbească împreună, să ne apropiem de judecată!

2. Cine a făcut să se ridice de la răsărit pe acela care este însoţit de dreptate pas cu pas? El a dat naţiunile înaintea lui şi i-a supus pe regi. Sabia lor a făcut-o praf şi arcul lor l-a împrăştiat ca pleava.

3. El îi urmăreşte, trece în siguranţă pe o cale pe care picioarele lui nu merseseră.

4. Cine a făcut şi a împlinit [acestea]? Cel care a chemat generaţiile de la început sunt eu, Domnul; cel dintâi şi cel din urmă eu sunt.

5. Insulele văd şi se tem, marginile pământului se cutremură, se apropie şi vin.

6. Fiecare îl ajută pe aproapele său şi fiecare îi spune fratelui său: „Fii tare!”.

7. Meşteşugarul îl întăreşte pe aurar, cel care nivelează cu ciocanul, pe cel care bate la nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bine”, o întăreşte cu ajutorul cuielor ca să nu se mişte.

8. Dar tu, Israél, slujitorul meu, Iacób, pe care te-am ales, sămânţa lui Abrahám, prietenul meu,

9. te-am luat de la marginile pământului, te-am chemat de la extremităţile lui şi ţi-am zis: „Tu eşti slujitorul meu, pe tine te-am ales şi nu te-am respins”.

10. Nu te teme, căci eu sunt cu tine; nu te înspăimânta, pentru că eu sunt Dumnezeul tău, te voi întări, te voi ajuta şi voi veni în sprijinul tău cu braţul dreptăţii mele.

11. Iată, vor fi făcuţi de ruşine şi umiliţi toţi cei care erau înfuriaţi împotriva ta, vor deveni nimic şi vor pieri adversarii tăi.

12. Îi vei căuta, dar nu-i vei găsi pe cei care se certau cu tine, vor deveni ca un nimic şi se vor sfârşi cei care luptau împotriva ta.

13. Căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care îţi întăreşte dreapta şi-ţi spune: „Nu te teme, eu îţi voi veni în ajutor!”.

14. Nu te teme, vierme al lui Iacób, voi, bărbaţi ai lui Israél; eu îţi voi veni în ajutor. Oracolul Domnului: răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israél.

15. Iată, fac din tine o treierătoare ascuţită şi nouă, cu două tăişuri: vei treiera munţii şi-i vei mărunţi, iar dealurile le vei face ca pleava.

16. Îi vei vântura şi vântul îi va purta, iar furtuna îi va împrăştia. Dar tu te vei bucura în Domnul, te vei lăuda în Sfântul lui Israél.

17. Cei sărmani şi cei nevoiaşi vor căuta apă, dar nu va fi, limbile lor se vor usca de sete, dar eu, Domnul, le voi răspunde, eu, Sfântul lui Israél, nu-i voi părăsi.

18. Voi face să iasă râuri pe înălţimi şi izvoare, în mijlocul văilor; voi face pustiul un lac cu apă şi pământul uscat, şuvoaie de apă.

19. Voi pune în pustiu chiparoşi, salcâmi, mirţi şi măslini, voi stabili în locul neumblat pini, ulmi şi brazi la un loc,

20. pentru ca ei să vadă şi să înţeleagă, să considere şi să priceapă împreună că mâna Domnului a făcut acestea şi Sfântul lui Israél le-a creat.

21. Aduceţi acuzele voastre – zice Domnul – aduceţi dovezile voastre – spune Regele lui Iacób!

22. Apropiaţi-vă şi faceţi-ne cunoscut ceea ce se va întâmpla! Cele de la început, spuneţi-ne ce sunt ele, ca să le punem la inimă şi să înţelegem cele de pe urmă, sau faceţi-ne să auzim cele ce vor veni!

23. Faceţi-ne cunoscute cele ce vor veni pe urmă şi vom înţelege, căci voi sunteţi dumnezei! Dacă veţi face bine sau veţi face rău, ne vom teme şi ne vom înspăimânta împreună.

24. Dar, iată, voi sunteţi nimic şi lucrările voastre, fără rost; cel care vă alege pe voi este abominábil.

25. Am ridicat de la nord şi va veni de la răsăritul soarelui cel care invocă numele meu: va veni şi va călca în picioare căpeteniile [cum se calcă] lutul şi cum calcă olarul argila.

26. Cine a relatat de la început ca să cunoaştem? Dinainte, ca să putem spune: „Este drept”. Şi totuşi nu a fost nimeni care să relateze, nimeni, ca să facă auzit şi nici nu este nimeni care să asculte cuvintele voastre.

27. Eu, primul, [am vestit] Siónului: „Iată! Iată-le!”, şi, ca să le vestească Ierusalímul, am pus un mesager de veste bună.

28. Mă uit, dar nu este nimeni dintre ei care să dea sfat, să-l întreb şi să-mi dea răspuns.

29. Iată, toţi sunt nimic, lucrările lor sunt fără rost, suflare şi gol sunt chipurile lor turnate!





“O Anjo de Deus não nos abandona jamais.” São Padre Pio de Pietrelcina