Found 59 Results for: distrus

  • A trecut Eufrátul, a străbătut Mesopotámia şi a distrus toate cetăţile şi înălţimile până la torentul Abróna, până a ajuns la mare. (Cartea Iudítei 2, 24)

  • Fiii lui Israél care locuiau în Iudéea au auzit toate cele pe care le făcuse Holoférn, comandantul suprem al lui Nabucodonosór, regele asiriénilor, tuturor popoarelor şi modul cum le-a devastat toate templele şi le-a distrus. (Cartea Iudítei 4, 1)

  • Apoi ea le-a zis: „Lăudaţi-l cu glas puternic pe Dumnezeu! Lăudaţi-l, lăudaţi-l pe Dumnezeul care nu şi-a îndepărtat îndurarea de la casa lui Israél, ci i-a distrus pe duşmanii noştri prin mâna mea în noaptea aceasta!”. (Cartea Iudítei 13, 14)

  • Tot întunericul se ascunde peste ce a adunat el: va devora un foc peste care nu s-a suflat, va fi distrus ce a rămas în cortul său. (Cartea lui Iob 20, 26)

  • Într-adevăr, cel care s-a ridicat împotriva noastră este distrus şi ce a rămas de la ei este devorat de foc. (Cartea lui Iob 22, 20)

  • Căci nu am fost distrus de întuneric şi nu din cauza beznei îmi este acoperită faţa. (Cartea lui Iob 23, 17)

  • Totuşi, nu-şi întinde cineva mâna când e în ruină şi nu strigă după ajutor când e distrus? (Cartea lui Iob 30, 24)

  • ghimel Ai mustrat neamurile, l-ai distrus pe cel nelegiuit, le-ai şters numele în veci, pentru totdeauna. (Cartea Psalmilor 9, 6)

  • că au distrus lucrul abominábil pe care el îl construise pe altarul din Ierusalím şi că au înconjurat sanctuarul şi cetatea Baitsúr cu ziduri înalte, ca mai înainte. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 7)

  • Dar lucrul le-a fost făcut cunoscut şi au trimis împotriva lor un singur conducător. Au luptat împotriva lor şi au căzut dintrei ei mulţi răniţi. Au fost luaţi în captivitate femeile şi copiii lor. Pe ei i-au jefuit şi au pus stăpânire pe pământul lor. Le-au distrus fortăreţele şi i-au făcut sclavi până în ziua aceasta. (Cartea întâi a Macabéilor 8, 10)

  • Celelalte regate şi insule care s-au ridicat împotriva lor, le-au distrus şi le-au supus. Însă cu cei care le sunt prieteni şi se încred în ei, au păstrat prietenie. (Cartea întâi a Macabéilor 8, 11)

  • Ceea ce nu era distrus de foc se topea la o simplă rază scurtă a soarelui care încălzeşte, (Cartea Înţelepciunii 16, 27)


“O homem sem Deus é um ser mutilado”. São Padre Pio de Pietrelcina