1. Pe tot pământul erau o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.

2. Pornind de la răsărit, [oamenii] au găsit o vale în ţara lui Şineár şi s-au stabilit acolo.

3. Au zis unul către altul: „Haideţi să facem cărămizi şi să le ardem în foc!”. Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de mortar.

4. Şi au zis: „Haideţi să ne construim o cetate şi un turn al cărui vârf [să ajungă] la cer; să ne facem un nume ca să nu ne împrăştiem pe faţa întregului pământ!”.

5. Domnul a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care le construiau fiii oamenilor.

6. Şi Domnul a zis: „Iată, toţi sunt de un popor şi de o vorbire; acesta este numai începutul a ceea ce vor să facă. De acum înainte nimic nu-i va împiedica să facă tot ceea ce şi-au pus în gând să facă.

7. Haideţi, să coborâm şi să le încurcăm vorbirea acolo, ca nimeni să nu înțeleagă vorbirea celuilalt!”.

8. Domnul i-a împrăştiat de acolo pe faţa întregului pământ şi au încetat de a mai construi cetatea.

9. De aceea i s-a dat numele de Babél, pentru că acolo Domnul a încurcat vorbirea de pe întregul pământ şi de acolo Domnul i-a împrăştiat pe faţa întregului pământ.

10. Aceasta este descendenţa lui Sem. Când Sem avea o sută de ani, i-a dat naştere lui Arpacşád, la doi ani după potop.

11. După ce i-a dat naştere lui Arpacşád, Sem a mai trăit cinci sute de ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.

12. Arpacşád avea treizeci şi cinci de ani când i-a dat naştere lui Şélah.

13. După ce i-a dat naştere lui Şélah, Arpacşád a mai trăit patru sute trei ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.

14. Şélah avea treizeci de ani când i-a dat naştere lui Éber.

15. După ce i-a dat naştere lui Éber, Şélah a mai trăit patru sute trei ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.

16. Éber avea treizeci şi patru de ani când i-a dat naştere lui Péleg.

17. După ce i-a dat naştere lui Péleg, a mai trăit patru sute treizeci de ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.

18. Péleg avea treizeci de ani când i-a dat naştere lui Reú.

19. După ce i-a dat naştere lui Reú, Péleg a mai trăit două sute nouă ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.

20. Reú avea treizeci şi doi de ani când i-a dat naştere lui Serúg.

21. După ce i-a dat naştere lui Serúg, Reú a mai trăit două sute şapte ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.

22. Serúg avea treizeci de ani când i-a dat naştere lui Nahór.

23. După ce i-a dat naştere lui Nahór, Serúg a mai trăit două sute de ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.

24. Nahór avea douăzeci şi nouă de ani când i-a dat naştere lui Térah.

25. După ce i-a dat naştere lui Térah, a mai trăit o sută nouăsprezece ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.

26. Térah avea şaptezeci de ani când le-a dat naştere lui Abrám, lui Nahór şi lui Harán.

27. Aceasta este descendenţa lui Térah. Térah le-a dat naştere lui Abrám, lui Nahór şi lui Harán. Harán i-a dat naştere lui Lot.

28. Harán a murit în faţa lui Térah, tatăl său, în ţara în care se născuse, în Ur din Caldéea.

29. Abrám şi Nahór şi-au luat soţii. Numele soţiei lui Abrám era Sarái, iar numele soţiei lui Nahór era Mílca, fiica lui Harán, tatăl Mílcăi şi al Iscăi.

30. Sarái era sterilă: nu avea copii.

31. Térah i-a luat pe Abrám, fiul său şi pe Lot, fiul lui Harán, fiul fiului său, şi pe Sarái, nora sa, soţia lui Abrám, fiul său. Au ieşit împreună din Ur din Caldéea ca să meargă spre ţara Canaán. Au venit la Harán şi s-au aşezat acolo.

32. Zilele lui Térah au fost de două sute cinci ani; Térah a murit în Harán.





“Ouço interiormente uma voz que constantemente me diz: Santifique-se e santifique!” São Padre Pio de Pietrelcina