Gefunden 275 Ergebnisse für: noastră

  • „M-am întors la regatul meu şi m-am aşezat pe tronul părinţilor mei, am pus mâna pe putere, l-am înfrânt pe Demétrios şi am luat în stăpânire ţara noastră. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 52)

  • „Tu eşti singurul care te-ai ridicat împotriva noastră, aşa încât am ajuns de batjocură şi de ruşine din cauza ta. De ce îţi arăţi puterea împotriva noastră în munţi? (Cartea întâi a Macabéilor 10, 70)

  • Întreabă şi vei afla cine sunt eu şi cei care ne ajută şi-ţi vor spune: «Nu veţi putea sta în picioare în faţa noastră»! Căci de două ori s-au ridicat părinţii tăi în ţara lor. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 72)

  • Copia scrisorii pe care i-am scris-o lui Lasténes, ruda noastră, despre voi, v-am scris-o şi vouă după cum vedeţi: (Cartea întâi a Macabéilor 11, 31)

  • „Dă-ne [mâna] dreaptă ca să înceteze iudeii să lupte împotriva noastră şi împotriva cetăţii!”. (Cartea întâi a Macabéilor 11, 50)

  • Cât ne priveşte, am fost învăluiţi de multe suferinţe şi războaie, întrucât regii din jurul nostru au luptat împotriva noastră. (Cartea întâi a Macabéilor 12, 13)

  • Le-am poruncit să meargă şi la voi să vă salute şi să vă dea scrisori din partea noastră în legătură cu reînnoirea frăţiei noastre. (Cartea întâi a Macabéilor 12, 17)

  • Acum trimite o sută de talánţi de argint şi doi dintre fiii lui ca ostatici, ca nu cumva, fiind eliberat, să se revolte împotriva noastră; iar noi îl vom elibera!”. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 16)

  • Şi spuneau: „Nu vă purtaţi cu noi după nelegiuirea noastră, ci după îndurarea ta!”. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 46)

  • Vreau să debarc în ţară şi să-i alung pe cei care au nimicit ţara noastră şi care au pustiit multe cetăţi din regatul meu. (Cartea întâi a Macabéilor 15, 4)

  • „Nu este demn de vârsta noastră să ne prefacem, în aşa fel încât mulţi dintre tineri, crezând că Eleazár, la nouăzeci de ani, a trecut la [obiceiurile] străinilor, (Cartea a doua a Macabéilor 6, 24)

  • După acesta, l-au adus pe al şaselea. Când era pe punctul să moară, a spus: „Nu te înşela în zadar; noi din cauza noastră suferim acestea, pentru că am păcătuit faţă de Dumnezeul nostru. De aici [aceste lucruri] vrednice de mirare. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 18)


“Deus nunca me recusou um pedido”. São Padre Pio de Pietrelcina