Mosaico decorativo

Znaleziono 2423 Wyniki dla: Tronul Lui Israel

  • „Pentru că [acei] conducători au condus în Israél şi pentru că poporul s-a oferit debunăvoie, binecuvântaţi-lpeDomnul! (Cartea Judecătorilor 5, 2)

  • Satele erau pustii în Israél, erau pustii până când m-am ridicat eu, Debóra, m-am ridicat eu, mamăaluiIsraél. (Cartea Judecătorilor 5, 7)

  • Inima mea este alături de cei care hotărăsc în Israél, de cei din popor care se oferă debunăvoie. Binecuvântaţi-lpeDomnul! (Cartea Judecătorilor 5, 9)

  • Din glasul arcaşilor, la adăpătoare, acolo să se audă faptele de dreptate ale Domnului, faptele de dreptate pentru satele din Israél. Atunci poporulDomnului vacoborîlaporţi. (Cartea Judecătorilor 5, 11)

  • Fiii lui Israél au făcut ceea este rău în ochii Domnului şi Domnul i-a dat în mâna lui Madián timp de şapte ani. (Cartea Judecătorilor 6, 1)

  • Mâna lui Madián s-a făcut grea împotriva lui Israél. Din cauza lui Madián, fiii lui Israél şi-au făcut săpături în munţi: peşteri şi locuri întărite. (Cartea Judecătorilor 6, 2)

  • Când fiii lui Israél semănau, urcau împotriva lor Madián, Amaléc şi fiii răsăritului. (Cartea Judecătorilor 6, 3)

  • Îşi fixau taberele în apropierea lor şi distrugeau produsele pământului până la Gáza: nu rămânea în Israél din cele pentru viaţă nimic, nici oaie, nici bou şi nici măgar. (Cartea Judecătorilor 6, 4)

  • Israél a sărăcit foarte mult din cauza lui Madián. Atunci fiii lui Israél au strigat către Domnul. (Cartea Judecătorilor 6, 6)

  • Când fiii lui Israél au strigat către Domnul din cauza lui Madián, (Cartea Judecătorilor 6, 7)

  • Domnul a trimis la fiii lui Israél un profet. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél: «Eu v-am scos din Egipt, v-am făcut să ieşiţi din casa sclaviei, (Cartea Judecătorilor 6, 8)

  • Domnul s-a întors spre el şi a zis: „Mergi cu puterea aceasta pe care o ai şi salvează-l pe Israél din mâna lui Madián! Oare nu te trimit eu?”. (Cartea Judecătorilor 6, 14)


"Quando a videira se separa da estaca que a sustenta, cai e apodrece." São Padre Pio de Pietrelcina