Talált 2423 Eredmények: Tronul Lui Israel
„Pentru că [acei] conducători au condus în Israél şi pentru că poporul s-a oferit debunăvoie, binecuvântaţi-lpeDomnul! (Cartea Judecătorilor 5, 2)
Satele erau pustii în Israél, erau pustii până când m-am ridicat eu, Debóra, m-am ridicat eu, mamăaluiIsraél. (Cartea Judecătorilor 5, 7)
Inima mea este alături de cei care hotărăsc în Israél, de cei din popor care se oferă debunăvoie. Binecuvântaţi-lpeDomnul! (Cartea Judecătorilor 5, 9)
Din glasul arcaşilor, la adăpătoare, acolo să se audă faptele de dreptate ale Domnului, faptele de dreptate pentru satele din Israél. Atunci poporulDomnului vacoborîlaporţi. (Cartea Judecătorilor 5, 11)
Fiii lui Israél au făcut ceea este rău în ochii Domnului şi Domnul i-a dat în mâna lui Madián timp de şapte ani. (Cartea Judecătorilor 6, 1)
Mâna lui Madián s-a făcut grea împotriva lui Israél. Din cauza lui Madián, fiii lui Israél şi-au făcut săpături în munţi: peşteri şi locuri întărite. (Cartea Judecătorilor 6, 2)
Când fiii lui Israél semănau, urcau împotriva lor Madián, Amaléc şi fiii răsăritului. (Cartea Judecătorilor 6, 3)
Îşi fixau taberele în apropierea lor şi distrugeau produsele pământului până la Gáza: nu rămânea în Israél din cele pentru viaţă nimic, nici oaie, nici bou şi nici măgar. (Cartea Judecătorilor 6, 4)
Israél a sărăcit foarte mult din cauza lui Madián. Atunci fiii lui Israél au strigat către Domnul. (Cartea Judecătorilor 6, 6)
Când fiii lui Israél au strigat către Domnul din cauza lui Madián, (Cartea Judecătorilor 6, 7)
Domnul a trimis la fiii lui Israél un profet. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél: «Eu v-am scos din Egipt, v-am făcut să ieşiţi din casa sclaviei, (Cartea Judecătorilor 6, 8)
Domnul s-a întors spre el şi a zis: „Mergi cu puterea aceasta pe care o ai şi salvează-l pe Israél din mâna lui Madián! Oare nu te trimit eu?”. (Cartea Judecătorilor 6, 14)