Mosaico decorativo

Znaleziono 3109 Wyniki dla: Oameni Ai Lui Dumnezeu

  • Pentru că le-a lipsit hrana şi li s-a împuţinat toată apa, ei au hotărât să pună mâna pe animalele lor şi au hotărât să se hrănească cu toate cele pe care Dumnezeu le-a poruncit prin legile lui să nu le mănânce. (Cartea Iudítei 11, 12)

  • Au trimis la Ierusalím – căci şi locuitorii de acolo au făcut acestea – [oameni] care să le aducă permisiunea de la sfatul bătrânilor. (Cartea Iudítei 11, 14)

  • Dar eu, slujitoarea ta, când am înţeles toate acestea, am fugit dinaintea lor pentru că Dumnezeu m-a trimis să realizez împreună cu tine lucruri despre care se va mira tot pământul atunci când vor auzi despre ele. (Cartea Iudítei 11, 16)

  • Căci slujitoarea ta este evlavioasă şi îl slujeşte pe Dumnezeul cerului zi şi noapte. Acum voi rămâne la tine, stăpâne al meu, apoi slujitoarea ta va ieşi în fiecare noapte spre vale, mă voi ruga lui Dumnezeu şi el îmi va spune când au săvârşit păcatul lor. (Cartea Iudítei 11, 17)

  • Holoférn a zis către ea: „Bine a făcut Dumnezeu, care te-a trimis înaintea poporului pentru a da putere mâinilor noastre şi pierzare celor care îl dispreţuiesc pe stăpânul meu. (Cartea Iudítei 11, 22)

  • Iudíta a spus de departe celor care păzeau porţile: „Deschideţi, deschideţi poarta! Cu noi este Dumnezeu. Dumnezeul nostru să mai facă putere în Israél şi tărie împotriva duşmanilor noştri aşa cum a făcut astăzi!”. (Cartea Iudítei 13, 11)

  • Apoi ea le-a zis: „Lăudaţi-l cu glas puternic pe Dumnezeu! Lăudaţi-l, lăudaţi-l pe Dumnezeul care nu şi-a îndepărtat îndurarea de la casa lui Israél, ci i-a distrus pe duşmanii noştri prin mâna mea în noaptea aceasta!”. (Cartea Iudítei 13, 14)

  • Tot poporul era uluit şi, plecându-se, s-au prosternat înaintea lui Dumnezeu şi au zis: „Binecuvântat eşti tu, Dumnezeul nostru, care i-ai dispreţuit în ziua de astăzi pe duşmanii poporului tău!”. (Cartea Iudítei 13, 17)

  • Nu se va îndepărta speranţa ta din inima oamenilor care îşi vor aminti de puterea lui Dumnezeu până în veci. (Cartea Iudítei 13, 19)

  • Dumnezeu să-ţi dăruiască cele care sunt spre înălţare veşnică şi să te viziteze cu binefacerile sale, pentru că nu ţi-ai cruţat viaţa în timpul umilirii poporului nostru, ci te-ai împotrivit căderii noastre umblând pe [calea] cea dreaptă a Dumnezeului nostru!”. Şi tot poporul a zis: „Aşa să fie! Aşa să fie”. (Cartea Iudítei 13, 20)

  • Văzând Ahiór toate câte le făcuse Dumnezeul lui Israél, a crezut cu putere în Dumnezeu, a fost tăiat împrejur şi a fost adăugat la casa lui Israél până în ziua aceasta. (Cartea Iudítei 14, 10)

  • Iudíta a adus toate obiectele lui Holoférn pe care i le dăduse poporul şi plasa [împotriva insectelor] pe care o luase ea din camera lui de dormit şi a dat-o lui Dumnezeu ca anatema. (Cartea Iudítei 16, 19)


"Para mim, Deus está sempre fixo na minha mente e estampado no meu coração." São Padre Pio de Pietrelcina