Znaleziono 1228 Wyniki dla: Drum Spre Canaan
Tot la fel Iósue, fiul lui Ioţédec. În zilele lor, au construit casa şi au ridicat templul sfânt pentru Domnul, pregătit spre glorie veşnică. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 50, 12)
Sufletul meu s-a luptat pentru ea şi am fost conştiincios în împlinirea legii; mi-am întins mâinile spre înălţime şi am plâns pentru necunoaşterea ei. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 51, 19)
Mi-am îndreptat sufletul spre ea şi am aflat-o în curăţie; am dobândit inimă împreună cu ea de la început, de aceea nu voi fi abandonat. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 51, 20)
În zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi stabilit pe vârful munților şi va fi mai înalt decât colinele şi se vor îndrepta spre el toate neamurile. (Cartea profetului Isaía 2, 2)
În ziua aceea, odrasla Domnului va fi spre frumuseţe şi glorie, iar rodul pământului, spre măreţie şi splendoare pentru cei eliberaţi ai lui Israél. (Cartea profetului Isaía 4, 2)
Cel care va rămâne în Sión şi cel care va fi lăsat în Ierusalim se vor numi sfinţi, oricine va fi scris spre viaţă în Ierusalím. (Cartea profetului Isaía 4, 3)
Domnul Sabaót mi-a zis: „Deşi sunt case multe, vor fi spre ruină şi, deşi sunt mari şi frumoase, vor fi fără locuitori”. (Cartea profetului Isaía 5, 9)
Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. (Cartea profetului Isaía 6, 6)
Dar Domnul i-a zis lui Isaía: „Ieşiţi în întâmpinarea lui Aház tu şi fiul tău, Şeár-Iaşúb, la capătul canalului cisternei de sus, pe drumul spre Câmpul Înălbitorului, (Cartea profetului Isaía 7, 3)
Atunci el va străbate [ţara] apăsat şi flămând şi, când îi va fi foame, se va mânia şi-i va blestema pe rege şi pe Dumnezeul său, fie că se va îndrepta spre înălţimi, (Cartea profetului Isaía 8, 21)
fie că va privi spre pământ, iată, strâmtorare, întuneric şi beznă apăsătoare; dar întunericul va fi risipit, (Cartea profetului Isaía 8, 22)
Căci peste puţin, peste puţin timp, indignarea şi mânia mea se vor împlini spre nimicirea lor”. (Cartea profetului Isaía 10, 25)