1. Domnul mi-a zis: „Ia o tablă mare şi scrie pe ea cu caractere normale: «Mahér-Şalál-Haş-Baz»”.

2. Mi-am luat martori credibili, pe Uría, preotul, şi pe Zaharía, fiul lui Ieberechía.

3. M-am apropiat de profetesă, iar ea a zămislit şi a născut un fiu. Domnul mi-a zis: „Pune-i numele «Mahér-Şalál-Haş-Baz»,

4. căci înainte ca să ştie copilul să spună «tată» şi «mamă», vor fi luate bogăţiile Damáscului şi prada Samaríei înaintea regelui Asíriei”.

5. Domnul mi-a vorbit din nou, zicându-mi:

6. „Pentru că poporul acesta a dispreţuit apele din Síloe, care curg liniştit, şi s-a pierdut înaintea lui Rezín şi a fiului lui Remalía,

7. iată, Domnul va face să se ridice împotriva lor apele năvalnice şi mari ale Râului, pe regele Asíriei şi toată măreţia lui, va face să treacă peste toate canalele lui şi să meargă peste malurile sale!

8. Va pătrunde în Iúda, va inunda, se va revărsa şi va ajunge până la gât, iar deschiderea aripilor sale va cuprinde toată întinderea ţării tale, o, Emanuél!

9. Aliaţi-vă, popoare; oricum veţi fi zdrobite! Plecaţi-vă urechea, toţi de la marginile pământului! Încingeţi-vă, şi veţi fi zdrobiţi! Încingeţi-vă, şi veţi fi zdrobiţi!

10. Faceţi un plan, şi va fi dejucat! Spuneţi ceva, şi nu se va împlini, căci cu noi este Dumnezeu!”.

11. Aşa mi-a vorbit Domnul când m-a luat de mână şi m-a atenţionat să nu merg pe calea acestui popor:

12. „Nu numiţi uneltire tot ceea ce poporul acesta numeşte uneltire; nu vă temeţi de ce se teme el şi nu vă fie frică!

13. Ci pe Domnul Sabaót, pe el să-l sfinţiţi, de el să vă temeţi!

14. El va fi un sanctuar, o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere pentru amândouă casele lui Israél, cursă şi laţ pentru locuitorii Ierusalímului.

15. Mulţi dintre ei se vor poticni şi vor cădea, vor fi zdrobiţi, vor cădea în cursă şi vor fi prinşi.

16. Încheie mărturia, pecetluieşte legea între discipolii mei!”.

17. Îl aştept pe Domnul, care îşi ascunde faţa de la casa lui Iacób, în el îmi pun speranţa.

18. Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem semne şi minuni în Israél din partea Domnului Sabaót, cel care locuieşte pe muntele Sión!

19. Când vă vor spune: „Căutaţi-i pe necromanţii şi pe vrăjitorii care murmură şi bombănesc: «Oare un popor nu trebuie să-şi consulte zeii? Pentru cei vii, pe cei morţi?»”,

20. [apelaţi] la lege şi la mărturie! Dacă nu vor spune conform cu acest cuvânt, nu va fi pentru ei aurora.

21. Atunci el va străbate [ţara] apăsat şi flămând şi, când îi va fi foame, se va mânia şi-i va blestema pe rege şi pe Dumnezeul său, fie că se va îndrepta spre înălţimi,

22. fie că va privi spre pământ, iată, strâmtorare, întuneric şi beznă apăsătoare; dar întunericul va fi risipit,

23. căci nu va mai fi beznă acolo unde era nelinişte.





“Todas as percepções humanas, de onde quer que venham, incluem o bem e o mal. É necessário saber determinar e assimilar todo o bem e oferecê-lo a Deus, e eliminar todo o mal.” São Padre Pio de Pietrelcina