Znaleziono 2815 Wyniki dla: Căci
Ei s-au apropiat de Zorobabél şi de capii părinteşti şi le-au zis: „Am vrea să construim şi noi împreună cu voi, căci şi noi îl căutăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru; nu i-am mai adus jertfe din zilele lui Ésar -Hadón, regele Asíriei care ne-a adus aici”. (Cartea lui Ésdra 4, 2)
În ziua întâi a primei luni plecase din Babilón şi în ziua întâi a lunii a cincea a ajuns la Ierusalím, căci mâna binevoitoare a Domnului era deasupra lui. (Cartea lui Ésdra 7, 9)
Căci Ésdra îşi îndreptase inima să caute şi să împlinească legea Domnului şi să înveţe în Israél hotărârile şi judecăţile [sale]. (Cartea lui Ésdra 7, 10)
Căci tu eşti trimis de către rege şi de cei şapte consilieri ai lui să cercetezi în Iúda şi Ierusalím, după legea Dumnezeului tău care este în mâinile tale, (Cartea lui Ésdra 7, 14)
Mi-a fost ruşine să-i cer regelui armată şi călăreţi ca să ne ajute împotriva duşmanului pe cale, căci îi spusesem regelui: „Mâna Dumnezeului nostru este spre binele celor care îl caută, iar puterea şi mânia lui sunt împotriva celui care îl abandonează”. (Cartea lui Ésdra 8, 22)
Căci au luat [soţii] dintre fiicele lor pentru ei şi pentru fiii lor şi au amestecat descendenţa sfântă cu popoarele ţărilor; căpeteniile şi guvernatorii au fost cei dintâi în această infidelitate”. (Cartea lui Ésdra 9, 2)
Şi am zis: „Dumnezeul meu, mi-e ruşine şi nu îndrăznesc să-mi ridic faţa către tine. Căci păcatele noastre s-au înmulţit până peste cap şi vinovăţiile s-au mărit până la ceruri. (Cartea lui Ésdra 9, 6)
Căci noi suntem sclavi; dar Domnul Dumnezeul nostru nu ne-a abandonat în sclavia noastră, ci a îndreptat spre noi milostivirea înaintea regilor Pérsiei, dându-ne alinare ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru, să reparăm dărămăturile ei, şi ne-a dat un zid în Iúda şi în Ierusalím. (Cartea lui Ésdra 9, 9)
Doamne Dumnezeul lui Israél, tu eşti drept, căci noi suntem un rest care am rămas astăzi! Iată-ne înaintea ta cu vinovăţiile noastre, căci pentru aceasta nu este nimeni care să poată sta înaintea ta!”. (Cartea lui Ésdra 9, 15)
Ridică-te, căci problema aceasta te priveşte! Noi suntem cu tine. Fii tare şi lucrează!”. (Cartea lui Ésdra 10, 4)
Dar poporul este numeros, timpul este ploios şi nu putem sta afară. Lucrarea nu este pentru o zi sau două, căci suntem mulţi care ne-am răzvrătit în privinţa aceasta. (Cartea lui Ésdra 10, 13)
Guvernatorii nu ştiau unde mersesem şi ce făceam. Căci până atunci nu le făcusem cunoscut nici iudeilor, nici preoţilor, nici conducătorilor, nici guvernatorilor şi nici celorlalţi care făceau lucrarea. (Cartea lui Nehemía 2, 16)