Znaleziono 2815 Wyniki dla: Căci
Căci Aház a prădat casa Domnului, casa regelui şi a căpeteniilor şi le-a dat regelui Asíriei, dar nu i-a fost de ajutor. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 21)
Căci părinţii noştri au fost infideli, au făcut ceea ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului nostru; l-au părăsit, şi-au întors privirea de la sanctuarul Domnului şi i-au întors spatele. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 6)
Acum, fiilor, nu staţi nepăsători! Căci pe voi v-a ales Domnul să staţi înaintea lui şi să-i slujiţi, să fiţi cei care îl slujesc şi ard tămâie”. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 11)
Preoţii i-au înjunghiat şi au purificat cu sângele lor altarul ca să ispăşească păcatele întregului Israél; căci regele a spus: „Pentru tot Israélul este arderea de tot şi [jertfa] pentru păcat”. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 24)
I-a pus pe levíţi să stea în casa Domnului cu cimbale, alăute şi harpe, după porunca lui Davíd, a lui Gad, văzătorul regelui, şi a lui Natán, profetul. Căci de la Domnul era porunca prin profeţii săi. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 25)
Dar preoţii erau prea puţini şi n-au putut să jupoaie toate [animalele pentru] arderile de tot. I-au ajutat fraţii lor, levíţii, până s-a terminat lucrarea şi până când s-au sfinţit preoţii; căci levíţii erau mai drepţi la inimă decât preoţii, ca să se sfinţească. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 34)
Ezechía şi tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu pregătise poporul, căci pe neaşteptate s-a întâmplat lucrul [acesta]. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 36)
Căci nu au putut să-l celebreze în acel timp, pentru că nu se sfinţiseră destui preoţi, iar poporul nu se adunase la Ierusalím. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 3)
Au hotărât un anunţ care să fie dus în tot Israélul, de la Béer-Şéba până la Dan, ca să vină la Ierusalím să celebreze Paştele [în cinstea] Domnului Dumnezeului lui Israél. Căci de mult nu mai fusese celebrat după cum era scris. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 5)
Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor afla milă la cei care i-au deportat; ei se vor întoarce în această ţară, căci Domnul Dumnezeul vostru este îndurător şi milostiv şi nu-şi va întoarce faţa de la voi dacă voi vă întoarceţi la el”. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 9)
Căci erau mulţi din adunare care nu se sfinţiseră; iar levíţii [aveau misiunea] să înjunghie mieii de Paşti pentru toţi cei care nu erau puri şi să-i sfinţească pentru Domnul. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 17)
Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraím, Manáse, Isahár şi Zabulón nu se purificaseră şi au mâncat Paştele, însă nu după cum este scris. Dar Ezechía s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să-i ierte pe toţi (Cartea a doua a Cronicilor 30, 18)