Mosaico decorativo

Znaleziono 26382 Wyniki dla: Şi

  • Dar voi nu aţi vrut să intraţi în ea şi v-aţi răzvrătit împotriva cuvântului Domnului Dumnezeului vostru. (Cartea Deuteronómului 1, 26)

  • Aţi murmurat în corturile voastre şi aţi zis: «Pentru că Domnul ne urăşte, de aceea ne-a făcut să ieşim din ţara Egiptului, ca să ne dea pe mâna amoréilor să ne nimicească. (Cartea Deuteronómului 1, 27)

  • Unde să ne ducem? Fraţii noştri ne-au descurajat, zicând: ‹Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă am văzut acolo şi fii de-ai lui Anác› ». (Cartea Deuteronómului 1, 28)

  • Eu însă v-am zis: «Nu vă înspăimântaţi şi să nu vă fie frică de ei! (Cartea Deuteronómului 1, 29)

  • Domnul Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta el însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt (Cartea Deuteronómului 1, 30)

  • şi în pustiu, acolo unde ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om copilul său, pe tot drumul pe care aţi mers până când aţi ajuns în locul acesta». (Cartea Deuteronómului 1, 31)

  • Dar în această situație, nu a fost nimeni dintre voi care să creadă în Domnul Dumnezeul vostru, (Cartea Deuteronómului 1, 32)

  • care mergea înaintea voastră pe drum ca să vă caute un loc unde să vă fixaţi tabăra: în foc în timpul nopţii, ca să vă arate drumul pe care să mergeţi, şi într-un nor în timpul zilei. (Cartea Deuteronómului 1, 33)

  • Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat şi a jurat, zicând: (Cartea Deuteronómului 1, 34)

  • în afară de Cáleb, fiul lui Iefúne. El va vedea ţara în care a mers: le-o voi da lui şi fiilor lui, pentru că a rămas fidel Domnului». (Cartea Deuteronómului 1, 36)

  • Domnul s-a mâniat şi pe mine din cauza voastră şi a zis: «Nici tu nu vei intra în ea. (Cartea Deuteronómului 1, 37)

  • Şi copiii voştri despre care aţi zis: ‹Vor fi pradă›, şi fiii voştri care nu cunosc astăzi nici binele, nici răul, ei vor intra în ea. Lor le-o voi da şi ei o vor lua în stăpânire. (Cartea Deuteronómului 1, 39)


"Não queremos aceitar o fato de que o sofrimento é necessário para nossa alma." São Padre Pio de Pietrelcina