Fondare 26382 Risultati per: Şi
Dar voi nu aţi vrut să intraţi în ea şi v-aţi răzvrătit împotriva cuvântului Domnului Dumnezeului vostru. (Cartea Deuteronómului 1, 26)
Aţi murmurat în corturile voastre şi aţi zis: «Pentru că Domnul ne urăşte, de aceea ne-a făcut să ieşim din ţara Egiptului, ca să ne dea pe mâna amoréilor să ne nimicească. (Cartea Deuteronómului 1, 27)
Unde să ne ducem? Fraţii noştri ne-au descurajat, zicând: ‹Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă am văzut acolo şi fii de-ai lui Anác› ». (Cartea Deuteronómului 1, 28)
Eu însă v-am zis: «Nu vă înspăimântaţi şi să nu vă fie frică de ei! (Cartea Deuteronómului 1, 29)
Domnul Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta el însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt (Cartea Deuteronómului 1, 30)
şi în pustiu, acolo unde ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om copilul său, pe tot drumul pe care aţi mers până când aţi ajuns în locul acesta». (Cartea Deuteronómului 1, 31)
Dar în această situație, nu a fost nimeni dintre voi care să creadă în Domnul Dumnezeul vostru, (Cartea Deuteronómului 1, 32)
care mergea înaintea voastră pe drum ca să vă caute un loc unde să vă fixaţi tabăra: în foc în timpul nopţii, ca să vă arate drumul pe care să mergeţi, şi într-un nor în timpul zilei. (Cartea Deuteronómului 1, 33)
Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat şi a jurat, zicând: (Cartea Deuteronómului 1, 34)
în afară de Cáleb, fiul lui Iefúne. El va vedea ţara în care a mers: le-o voi da lui şi fiilor lui, pentru că a rămas fidel Domnului». (Cartea Deuteronómului 1, 36)
Domnul s-a mâniat şi pe mine din cauza voastră şi a zis: «Nici tu nu vei intra în ea. (Cartea Deuteronómului 1, 37)
Şi copiii voştri despre care aţi zis: ‹Vor fi pradă›, şi fiii voştri care nu cunosc astăzi nici binele, nici răul, ei vor intra în ea. Lor le-o voi da şi ei o vor lua în stăpânire. (Cartea Deuteronómului 1, 39)