1. Maestrului de cor. Pe [melodia] „Crinul mărturiei”. Imn. Al lui Davíd. Spre învăţătură.

2. Când s-a luptat cu araméii din Mesopotámia şi cu araméii din Ţóba şi când Ióab s-a întors ca să lovească cele douăsprezece mii de [locuitori] din Edóm în Valea Sării.

3. Ne-ai respins, Dumnezeule, ne-ai împrăştiat, te-ai mâniat [pe noi]. Întoarce-te la noi!

4. Ai zguduit pământul, l-ai despicat, repară-i spărturile, căci se prăbuşeşte!

5. L-ai făcut pe poporul tău să vadă [încercări] grele, ne-ai dat să bem vinul amărăciunii.

6. Le-ai dat un semn celor care se tem de tine, ca să fugă din faţa arcului. Sélah

7. Cei iubiţi de tine să fie eliberaţi, să ne mântuiască dreapta ta şi răspunde-ne!

8. Dumnezeu a vorbit în sanctuarul său: „Voi triumfa şi voi împărţi Síhemul şi valea Sucót o voi măsura.

9. Al meu este Galaád, al meu este Manáse şi Efraím, coiful capului meu, Iúda, sceptrul meu [de domnie],

10. Moáb, vasul în care mă spăl; peste Edóm îmi azvârl încălţămintea. [Ţară] a filisténilor, strigă de bucurie pentru mine!”.

11. Cine mă va călăuzi spre cetatea întărită? Cine mă va duce până la Edóm?

12. Oare nu tu, Dumnezeule, care ne-ai alungat şi nu mai ieşi, o, Dumnezeule, cu oştirile noastre?

13. Vino în ajutorul nostru în timpul strâmtorării, căci mântuirea de la oameni este zadarnică!

14. În Dumnezeu vom săvârşi fapte măreţe şi el îi va călca în picioare pe asupritorii noştri.





“Não queremos aceitar o fato de que o sofrimento é necessário para nossa alma e de que a cruz deve ser o nosso pão cotidiano. Assim como o corpo precisa ser nutrido, também a alma precisa da cruz, dia a dia, para purificá-la e desapegá-la das coisas terrenas. Não queremos entender que Deus não quer e não pode salvar-nos nem santificar-nos sem a cruz. Quanto mais Ele chama uma alma a Si, mais a santifica por meio da cruz.” São Padre Pio de Pietrelcina