1. Aleluia! Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi-l, slujitori ai Domnului,

2. voi, care staţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru!

3. Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că el este bun, cântaţi psalmi numelui său, pentru că plăcut este!

4. Căci Domnul l-a ales pe Iacób, pe Israél, ca să-i aparţină.

5. Ştiu că Domnul este mare: Dumnezeul nostru este mai presus decât toţi zeii.

6. Domnul face tot ce doreşte în cer şi pe pământ, pe mare şi în toate abisurile.

7. Face să se ridice nori de la marginile pământului, fulgere a făcut pentru ploaie şi scoate vântul din vistieriile sale.

8. El i-a lovit pe întâii-născuţi ai Egiptului, de la om până la animal.

9. A trimis semne şi minuni în mijlocul tău, Egiptule, împotriva lui Faraón şi a tuturor slujitorilor săi.

10. A lovit neamuri multe şi a ucis regi puternici:

11. pe Sihón, regele amoréilor, şi pe Og, regele din Basán, şi toate domniile din Canaán,

12. şi pământul lor l-a dat moştenire, moştenire lui Israél, poporul său.

13. Doamne, numele tău [rămâne] în veci. Doamne, amintirea ta [rămâne] din generaţie în generaţie.

14. Domnul va face dreptate poporului său şi se va îndura de slujitorii săi.

15. Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucrarea mâinilor omului:

16. au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu pot să vadă;

17. au urechi, dar nu aud şi nu este suflare în gura lor.

18. Ca ei vor fi cei care i-au făcut şi toţi aceia care se încred în ei.

19. Voi, casa lui Israél, binecuvântaţi-l pe Domnul, voi, casa lui Áaron, binecuvântaţi-l pe Domnul;

20. voi, casa lui Levi, binecuvântaţi-l pe Domnul; voi, cei care vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi-l pe Domnul!

21. Binecuvântat să fie Domnul din Sión, cel care locuieşte în Ierusalím! Aleluia!





“Seria mais fácil a Terra existir sem o sol do que sem a santa Missa!” São Padre Pio de Pietrelcina