1. Rugăciune. A lui Davíd. Pleacă-ţi, Doamne, urechea şi răspunde-mi, pentru că sunt sărman şi nevoiaş!

2. Păzeşte-mi sufletul, pentru că îţi sunt credincios! Mântuieşte, Dumnezeul meu, pe slujitorul tău care şi-a pus încrederea în tine!

3. Ai milă de mine, Doamne, către tine strig toată ziua!

4. Fă să se bucure sufletul slujitorului tău, căci eu înalţ sufletul meu către tine, Doamne!

5. Căci tu, Doamne, eşti bun şi iertător, plin de îndurare faţă de cei care te cheamă.

6. Pleacă-ţi urechea, Doamne, la rugăciunea mea; ia aminte la glasul cererii mele!

7. În ziua strâmtorării mele, strig către tine, pentru că tu îmi răspunzi.

8. Doamne, nu este nimeni asemenea ţie între dumnezei şi [nimic] nu este ca lucrările tale.

9. Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni, se vor prosterna în faţa ta, Doamne, şi vor cinsti numele tău,

10. pentru că eşti mare şi săvârşeşti lucruri minunate, tu singur eşti Dumnezeu!

11. Învaţă-mă, Doamne, calea ta şi voi umbla în adevărul tău; dă-mi o inimă simplă, ca să se teamă de numele tău!

12. Te voi lăuda, Doamne Dumnezeul meu, din toată inima mea şi voi cinsti numele tău în veac.

13. Căci mare este mila ta faţă de mine şi tu ai eliberat sufletul meu din adâncul locuinţei morţilor.

14. Dumnezeule, cei făţarnici s-au ridicat împotriva mea şi o adunătură de [oameni] violenţi caută sufletul meu şi nu te-au pus pe tine înaintea lor.

15. Tu, Doamne, eşti Dumnezeu îndurător şi îngăduitor, încet la mânie şi plin de milostivire şi adevăr.

16. Priveşte-mă şi fie-ţi milă de mine; dă slujitorului tău puterea ta şi mântuieşte-l pe fiul slujitoarei tale!

17. Fă un semn de bunăvoinţă faţă de mine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, căci tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat!





“E’ na dor que o amor se torna mais forte.” São Padre Pio de Pietrelcina