pronađen 45 Rezultati za: strâmtorare

  • Tu, speranţa lui Israél, mântuitorul lui în timp de strâmtorare, de ce să fii ca un străin în ţară, ca un călător care se întinde să poposească? (Cartea profetului Ieremía 14, 8)

  • Vai, este mare ziua aceea! Nu a mai fost ca ea. Este timp de strâmtorare pentru Iacób, dar el va fi salvat din el. (Cartea profetului Ieremía 30, 7)

  • reș „Vezi, Doamne, căci sunt în strâmtorare! Măruntaiele fierb în mine, inima se zvârcolește în interiorul meu, căci m-am răzvrătit. Afară, sabia m-a lăsat fără copii, iar în casă, este ca moartea. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 1, 20)

  • În acel timp, se va ridica Mihaél, marele conducător care stă peste fiii poporului tău. Va fi un timp de strâmtorare cum nu a mai fost de când există un popor şi până în acel timp. În acel timp, va fi salvat poporul tău, oricine va fi găsit scris în carte. (Cartea profetului Daniél 12, 1)

  • Zi de indignare este ziua aceasta, zi de strâmtorare și de necaz, zi de ruinare și de devastare, zi de întuneric și de negură, zi cu nori și cu beznă, (Cartea profetului Sofonía 1, 15)

  • care ne mângâie în orice strămtorare a noastră ca să putem şi noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice strâmtorare cu mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 4)

  • De aceea, fraţilor, suntem mângâiaţi prin voi în orice necesitate şi strâmtorare datorită credinţei voastre, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 7)

  • Nu te teme de ceea ce vei avea de suferit! Iată că diavolul este gata să arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să vă pună la încercare, şi veţi avea o strâmtorare de zece zile! Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 10)

  • Iată, o voi arunca [bolnavă] la pat, iar pe cei ce se dedau cu ea la adulter, într-o mare strâmtorare dacă nu se convertesc de la faptele lor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 22)


“Quando a videira se separa da estaca que a sustenta, cai, e ao ficar na terra apodrece com todos os cachos que possui. Alerta, portanto, o demônio não dorme!” São Padre Pio de Pietrelcina