pronađen 727 Rezultati za: Nici
care erau din neamurile despre care Domnul le zisese fiilor lui Israél: „Să nu intraţi la ele şi nici ele să nu intre la voi, ca să nu vă plece inimile spre dumnezeii lor!”. De ele s-a alipit Solomón din iubire. (Cartea întâi a Regilor 11, 2)
Căci aşa mi-a poruncit Domnul: «Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă şi să nu te întorci pe drumul pe care ai mers!». (Cartea întâi a Regilor 13, 9)
Dar el i-a răspuns: „Nu pot să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mânca pâine şi nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta. (Cartea întâi a Regilor 13, 16)
Căci a fost un cuvânt al Domnului către mine: «Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo! Să nu te întorci pe drumul pe care vei merge!»”. (Cartea întâi a Regilor 13, 17)
Când a devenit rege şi s-a aşezat pe tronul lui, a lovit toată casa lui Baéşa şi nu a lăsat pe nimeni de parte bărbătească: nici dintre rude, nici dintre prieteni. (Cartea întâi a Regilor 16, 11)
Ilíe din Tíşbe, unul dintre locuitorii din Galaád, i-a zis lui Aháb: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israél, în faţa căruia stau, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie decât la cuvântul meu”. (Cartea întâi a Regilor 17, 1)
Regele lui Arám a poruncit celor treizeci şi două de căpetenii ale carelor: „Să nu luptaţi nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israél!”. (Cartea întâi a Regilor 22, 31)
Apoi a ieşit la izvorul apelor, a aruncat sare în el şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Am vindecat apele acestea; nu va mai fi în ele nici moarte, nici sterilitate»”. (Cartea a doua a Regilor 2, 21)
El i-a zis: „Pentru ce vrei să mergi astăzi la el? Nu este nici lună nouă, nici sabát!”. Ea i-a răspuns: „Fii pe pace!”. (Cartea a doua a Regilor 4, 23)
Gheházi a mers înaintea lor, a pus toiagul pe faţa copilului, dar n-a fost nici glas, nici semn de simţire. Apoi s-a întors în faţa lui Elizéu, i-a povestit şi i-a zis: „Copilul nu s-a trezit”. (Cartea a doua a Regilor 4, 31)
Dar pe fiii ucigaşilor nu i-a omorât, după cum este scris în Cartea Legii lui Moise, unde Domnul porunceşte: „Să nu fie omorâţi părinţii din cauza copiilor şi nici copiii să nu fie omorâţi din cauza părinţilor, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul său!”. (Cartea a doua a Regilor 14, 6)
Căci Domnul a văzut că necazul lui Israél ajunsese prea mare şi că nu era nici legat, nici liber, nu era nimeni care să-l ajute pe Israél. (Cartea a doua a Regilor 14, 26)