Faptele Apostolilor, 20

1. După ce s-a potolit agitaţia, Paul i-a chemat pe discipoli, i-a încurajat şi, luându-şi rămas bun, a ieşit şi a plecat spre Macedónia.

2. Străbătând părţile acelea, i-a încurajat pe [discipolii de acolo] prin multe cuvinte şi a ajuns în Grecia.

3. Acolo a rămas trei luni. Când era gata să se îmbarce spre Siria, iudeii i-au întins o cursă. Atunci el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedónia.

4. L-au însoţit: Sopatros, [fiul] lui Piros din Beréea, Aristárh şi Secúndus din Tesaloníc, Gáius din Dérbe şi Timotéi, Tihíc şi Trófim din Asia.

5. Aceştia au mers înainte şi ne-au aşteptat la Tróas.

6. Noi, după ce s-au împlinit zilele Ázimelor, ne-am îmbarcat de la Filípi şi, după cinci zile, am ajuns la ei, la Tróas, unde am rămas şapte zile.

7. În prima zi a săptămânii eram adunaţi ca să frângem pâinea. Paul, care avea să plece a doua zi, le vorbea. El şi-a prelungit predica până la miezul nopţii.

8. În camera de sus, unde eram adunaţi, erau multe torţe aprinse.

9. Un tânăr cu numele Eutich, care stătea pe fereastră, a fost cuprins de un somn adânc în timp ce Paul continua să vorbească. Doborât de somn, a căzut de la al treilea etaj şi a fost ridicat mort.

10. Atunci, Paul a coborât, s-a aplecat peste el şi, luându-l în braţe, a spus: „Nu vă tulburaţi pentru că sufletul lui este în el!”.

11. A urcat din nou, a frânt pâinea şi a mâncat, apoi a predicat până în zori. După aceea a plecat.

12. Iar pe copil l-au dus viu, spre marea lor mângâiere.

13. Iar noi, luând-o înainte cu corăbiile, am navigat spre Ássos, de unde trebuia să-l luăm pe Paul, căci aşa hotărâse, voind să meargă pe jos.

14. Când s-a întâlnit cu noi la Ássos, luându-l cu noi, ne-am dus la Mitiléne.

15. De acolo, ne-am îmbarcat; a doua zi am ajuns în dreptul [insulei] Chíos, iar în ziua următoare am sosit la Sámos şi, o zi mai târziu, am ajuns la Milét.

16. Paul se hotărâse să treacă pe lângă Éfes, întrucât nu avea timp să întârzie în Asia. De fapt, se grăbea să ajungă la Ierusalím, dacă ar fi fost posibil, de ziua Rusaliilor.

17. De la Milét a trimis la Éfes ca să-i cheme pe prezbíterii Bisericii.

18. Când aceştia au ajuns la el, le-a zis: „Voi ştiţi prea bine cum am fost cu voi tot timpul, din prima zi în care am coborât în Asia,

19. slujindu-l pe Dumnezeu cu toată umilinţa, [vărsând] lacrimi şi suportând încercările pe care mi le-au cauzat cursele iudeilor;

20. că nu m-am sustras de la nimic ca să vă vestesc cele folositoare şi v-am învăţat în public şi prin case,

21. am dat mărturie înaintea iudeilor şi a grecilor ca să se convertească la Dumnezeu şi să creadă în Domnul nostru Isus.

22. Şi iată că acum, împins de Duhul, mă duc la Ierusalím fără ca să ştiu ce mi se va întâmpla acolo,

23. decât doar că Duhul Sfânt îmi mărturiseşte din cetate în cetate şi-mi spune că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

24. Dar eu nu pun niciun preţ pe viaţa mea, numai să duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre evanghelia harului lui Dumnezeu.

25. Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi pe la care am trecut predicând evanghelia împărăţiei nu-mi veţi mai vedea faţa!

26. De aceea, dau mărturie astăzi în faţa voastră: eu sunt curat de sângele tuturor,

27. căci nu m-am dat înapoi să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

28. Vegheaţi asupra voastră şi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care şi-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu!

29. Eu ştiu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi hrăpăreţi, care nu vor cruţa turma.

30. Chiar şi dintre voi se vor ridica oameni care vor spune cuvinte răstălmăcite ca să-i atragă pe discipoli după ei.

31. De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, noaptea şi ziua, nu am încetat să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi!

32. Iar acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului său, care are puterea să zidească şi să dea moştenirea tuturor celor care au fost sfinţiţi.

33. Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui;

34. dar voi ştiţi că pentru trebuinţele mele şi ale celor care erau cu mine au slujit aceste mâini.

35. V-am arătat în toate privinţele că, trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire [în] a da decât [în] a primi»”.

36. După ce a spus acestea, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi.

37. Atunci toţi au izbucnit în plâns, l-au îmbrăţişat pe Paul şi l-au sărutat.

38. Erau întristaţi mai ales pentru cuvântul pe care li-l spusese, că nu aveau să mai vadă faţa lui. Apoi l-au însoţit până la corabie.