Jó, 7

1. Não é, acaso, uma luta a vida do homem sobre a terra? Seus dias não são como os de um mercenário?

1. Oare nu este [numai] zbucium pentru om pe pământ şi zilele sale nu sunt ca zilele celui tocmit?

2. Como um escravo que suspira pela sombra, e um assalariado que aguarda o pagamento,

2. După cum sclavul tânjeşte după umbră şi cel tocmit aşteaptă plata lui,

3. assim também tive por sorte meses de sofrimento e noites de dor me couberam por partilha.

3. aşa este moştenirea mea: luni zadarnice şi nopţi de chin mi-au fost rânduite.

4. Apenas me deito, digo: ‘Quando chegará o dia?’. Logo que me levanto: ‘Quando chegará a noite?’. E até a noite me farto de angústias.

4. Dacă mă culc, îmi spun: «Când mă voi ridica?». Dar noaptea se lungeşte şi mă satur de zvârcolire până în zori.

5. Minha carne se cobre de podridão e de imundície, minha pele racha e supura.

5. Carnea mea este acoperită de viermi şi crustă de pământ, pielea mea se crapă şi puroiază.

6. Meus dias passam mais depressa do que a lançadeira, e se desvanecem sem deixar esperança.

6. Zilele mele trec mai repede decât suveica şi se termină fără speranţă.

7. Lembra-te de que minha vida nada mais é do que um sopro, de que meus olhos não mais verão a felicidade;*

7. Aminteşte-ţi că zilele mele sunt o suflare şi ochii mei nu se vor mai întoarce să vadă binele!

8. o olho que me via não mais me verá, o teu me procurará, e já não existirei.

8. Ochiul celui care vede nu mă va zări; ochii tăi vor fi spre mine, dar eu nu voi mai fi.

9. A nuvem se dissipa e passa, assim quem desce à região dos mortos não subirá de novo.

9. Aşa cum se risipeşte norul şi se duce, tot aşa cel care coboară în Şeól nu se mai ridică.

10. Não voltará mais à sua casa, sua morada não mais o reconhecerá.

10. Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai recunoaşte locul său. Sunt eu un monstru?

11. E por isso não reprimirei minha língua; falarei na angústia do meu espírito, farei queixa na tristeza de minha alma.

11. De aceea, nici eu nu-mi voi ţine gura, voi vorbi în strâmtorarea sufletului meu, mă voi plânge în amărăciunea inimii mele.

12. Porventura, sou eu o mar, ou algum monstro marinho, para me teres posto um guarda contra mim?

12. Oare sunt eu o mare sau un monstru, ca să pui pază peste mine?

13. Se eu disser: ‘Meu leito me consolará e minha cama me aliviará’,

13. Ziceam: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul meu îmi va uşura durerea».

14. então me aterrarás com sonhos, e me assustarás com visões.

14. Mă înspăimânţi prin vise şi mă îngrozeşti prin viziuni.

15. Preferiria ser estrangulado; antes a morte do que meus tormentos!

15. Sufletul meu preferă sufocarea, moartea, decât oasele mele.

16. Sucumbo, deixo de viver para sempre! Deixa-me em paz, pois meus dias são apenas um sopro!

16. Refuz: nu vreau să mai trăiesc niciodată! Lasă-mă, căci zilele mele sunt deşertăciune!

17. O que é o homem para fazeres tanto caso dele, para te dignares ocupar-te dele,*

17. Ce este omul că-l faci aşa de mare şi că îl pui la inimă,

18. para visitá-lo todas as manhãs e prová-lo a cada instante?

18. că îl vizitezi în fiecare dimineaţă şi în orice clipă îl pui la încercare?

19. Quando cessarás de olhar para mim, sem dar-me tempo de engolir minha saliva?

19. De ce nu-ţi iei privirea de la mine şi nu mă laşi nici să-mi înghit saliva?

20. Se pequei, que mal te fiz, ó guarda dos homens? Por que me tomaste por alvo e me tornei pesado para ti?

20. Am păcătuit: ce am făcut împotriva ta, tu, care-l plăsmuieşti pe om? De ce m-ai pus ca ţintă pentru tine, încât am devenit povară pentru mine?

21. Por que não toleras meu pecado e não apagas minha culpa? Eis que vou logo me deitar por terra; tu me procurarás, já não existirei”.

21. De ce nu îndepărtezi răzvrătirea mea şi nu treci cu vederea peste nelegiuirea mea? Acum, mă voi culca în ţărână, mă vei căuta, şi nu voi mai fi”.