Löydetty 3658 Tulokset: Mar
am dat mărturie înaintea iudeilor şi a grecilor ca să se convertească la Dumnezeu şi să creadă în Domnul nostru Isus. (Faptele Apostolilor 20, 21)
decât doar că Duhul Sfânt îmi mărturiseşte din cetate în cetate şi-mi spune că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. (Faptele Apostolilor 20, 23)
Dar eu nu pun niciun preţ pe viaţa mea, numai să duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre evanghelia harului lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 20, 24)
De aceea, dau mărturie astăzi în faţa voastră: eu sunt curat de sângele tuturor, (Faptele Apostolilor 20, 26)
V-am arătat în toate privinţele că, trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire [în] a da decât [în] a primi»”. (Faptele Apostolilor 20, 35)
După ce am terminat călătoria pe mare, am plecat de la Tir la Ptolemáis. I-am salutat pe fraţi şi am rămas o zi la ei. (Faptele Apostolilor 21, 7)
Când acesta i-a permis, Paul, stând în picioare pe trepte, a făcut cu mâna semn poporului. S-a făcut o mare linişte. Atunci el le-a vorbit în limba ebraică, zicând: (Faptele Apostolilor 21, 40)
Când au auzit ei că le vorbeşte în limba ebraică, au făcut şi mai mare linişte. Atunci el a zis: (Faptele Apostolilor 22, 2)
aşa cum dă mărturie şi marele preot şi sfatul bătrânilor de la care am primit scrisori către fraţii din Damásc. Mergeam ca să-i aduc legaţi pe cei de acolo la Ierusalím, ca să fie pedepsiţi. (Faptele Apostolilor 22, 5)
Dar în timp ce mergeam şi mă apropiam de Damásc, pe la amiază, deodată, o lumină mare din ceruri m-a învăluit ca un fulger. (Faptele Apostolilor 22, 6)
căci vei fi martorul lui înaintea tuturor oamenilor despre cele ce ai văzut şi auzit. (Faptele Apostolilor 22, 15)
şi să-l văd pe el care-mi zicea: «Grăbeşte-te şi ieşi repede din Ierusalím, pentru că nu vor primi mărturia despre mine!». (Faptele Apostolilor 22, 18)