1. (Lc 3,23-38) Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui Davíd, fiul lui Abrahám:

2. Abrahám i-a dat naştere lui Isáac; Isáac i-a dat naştere lui Iacób; Iacób le-a dat naştere lui Iúda şi fraților lui;

3. Iúda le-a dat naştere lui Fáres şi lui Zára din Tamár; Fáres i-a dat naştere lui Esróm; Esróm i-a dat naştere lui Arám;

4. Arám i-a dat naştere lui Aminadáb; Aminadáb i-a dat naştere lui Naasón; Naasón i-a dat naştere lui Salmón;

5. Salmón i-a dat naştere lui Bóoz din Raháb; Bóoz i-a dat naştere lui Obéd din Rut; Obéd i-a dat naştere lui Iése;

6. Iése i-a dat naştere lui Davíd, regele. Davíd i-a dat naştere lui Solomón, din [femeia lui] Uría;

7. Solomón i-a dat naştere lui Roboám; Roboám i-a dat naştere lui Abía; Abía i-a dat naştere lui Asáf;

8. Asáf i-a dat naştere lui Iosafát; Iosafát i-a dat naştere lui Iorám; Iorám i-a dat naştere lui Ozía;

9. Ozía i-a dat naştere lui Ioatám; Ioatám i-a dat naştere lui Aház; Aház i-a dat naştere lui Ezechía;

10. Ezechía i-a dat naştere lui Manáse; Manáse i-a dat naştere lui Ámos; Ámos i-a dat naştere lui Iosía;

11. Iosía le-a dat naştere lui Iehonía şi fraţilor lui, în [timpul] deportării în Babilón.

12. După deportarea în Babilón, Iehonía i-a dat naştere lui Salatiél; Salatiél i-a dat naştere lui Zorobabél;

13. Zorobabél i-a dat naştere lui Abiúd; Abiúd i-a dat naştere lui Eliachím; Eliachím i-a dat naştere lui Azór;

14. Azór i-a dat naştere lui Sadóc; Sadóc i-a dat naştere lui Ahím; Ahím i-a dat naştere lui Eliúd;

15. Eliúd i-a dat naştere lui Eléazar; Eléazar i-a dat naştere lui Matán; Matán i-a dat naştere lui Iacób;

16. Iacób i-a dat naştere lui Iosíf, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos.

17. Aşadar, acestea sunt toate generaţiile: de la Abrahám până la Davíd, paisprezece generaţii; de la Davíd până la deportarea în Babilón, paisprezece generaţii, iar de la deportarea în Babilón până la Cristos, paisprezece generaţii.

18. (Lc 1,26–2,7) Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosíf, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.

19. Iosíf, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns.

20. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosíf, fiul lui Davíd, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt!

21. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”.

22. Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice:

23. „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuél!”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”.

24. Trezindu-se din somn, Iosíf a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe soţia lui

25. şi nu a cunoscut-o până când ea a născut un fiu. Şi i-a pus numele Isus.





“É loucura fixar o olhar no que rapidamente passa”. São Padre Pio de Pietrelcina