Scrisoarea către Evrei, 1
1. După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu,
2. în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile.
3. Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale şi ţinând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri,
4. devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât al lor.
5. De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: „Fiul meu eşti tu; eu astăzi te-am născut” şi iarăşi: „Eu îi voi fi lui Tată şi el îmi va fi Fiu”?
6. Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: Şi să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu.
7. Iar cu privire la îngeri spune: „Cel care îi face pe îngerii săi duhuri şi pe slujitorii săi, flăcări de foc”,
8. dar cu privire la Fiul: „Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor şi sceptrul dreptăţii este sceptrul împărăţiei tale.
9. Ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, te-a uns Dumnezeul tău cu untdelemnul bucuriei mai presus de cei părtaşi cu tine”.
10. Şi: „Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul şi lucrările mâinilor tale sunt cerurile.
11. Ele vor pieri, dar tu rămâi şi toate se vor învechi ca o haină,
12. iar tu le vei înfăşura ca pe un veşmânt; şi ca o haină vor fi schimbate, dar tu eşti acelaşi, iar anii tăi nu se vor sfârşi”.
13. Şi căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Şezi la dreapta mea până când voi pune pe duşmanii tăi scăunel sub picioarele tale!”?
14. Oare nu sunt ei toţi duhuri care slujesc, trimişi cu o slujire în folosul acelora care aveau să moştenească mântuirea?
