Mosaico decorativo

Talált 3658 Eredmények: Mar

  • am dat mărturie înaintea iudeilor şi a grecilor ca să se convertească la Dumnezeu şi să creadă în Domnul nostru Isus. (Faptele Apostolilor 20, 21)

  • decât doar că Duhul Sfânt îmi mărturiseşte din cetate în cetate şi-mi spune că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. (Faptele Apostolilor 20, 23)

  • Dar eu nu pun niciun preţ pe viaţa mea, numai să duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre evanghelia harului lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 20, 24)

  • De aceea, dau mărturie astăzi în faţa voastră: eu sunt curat de sângele tuturor, (Faptele Apostolilor 20, 26)

  • V-am arătat în toate privinţele că, trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire [în] a da decât [în] a primi»”. (Faptele Apostolilor 20, 35)

  • După ce am terminat călătoria pe mare, am plecat de la Tir la Ptolemáis. I-am salutat pe fraţi şi am rămas o zi la ei. (Faptele Apostolilor 21, 7)

  • Când acesta i-a permis, Paul, stând în picioare pe trepte, a făcut cu mâna semn poporului. S-a făcut o mare linişte. Atunci el le-a vorbit în limba ebraică, zicând: (Faptele Apostolilor 21, 40)

  • Când au auzit ei că le vorbeşte în limba ebraică, au făcut şi mai mare linişte. Atunci el a zis: (Faptele Apostolilor 22, 2)

  • aşa cum dă mărturie şi marele preot şi sfatul bătrânilor de la care am primit scrisori către fraţii din Damásc. Mergeam ca să-i aduc legaţi pe cei de acolo la Ierusalím, ca să fie pedepsiţi. (Faptele Apostolilor 22, 5)

  • Dar în timp ce mergeam şi mă apropiam de Damásc, pe la amiază, deodată, o lumină mare din ceruri m-a învăluit ca un fulger. (Faptele Apostolilor 22, 6)

  • căci vei fi martorul lui înaintea tuturor oamenilor despre cele ce ai văzut şi auzit. (Faptele Apostolilor 22, 15)

  • şi să-l văd pe el care-mi zicea: «Grăbeşte-te şi ieşi repede din Ierusalím, pentru că nu vor primi mărturia despre mine!». (Faptele Apostolilor 22, 18)


"Que Maria seja toda a razão da sua existência e o guie ao porto seguro da eterna salvação." São Padre Pio de Pietrelcina