Mosaico decorativo

Löydetty 2815 Tulokset: Căci

  • Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să urce la locul înalt să mănânce. Poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el binecuvântează jertfa; după aceea mănâncă şi cei chemaţi. Urcaţi, căci astăzi îl găsiţi!”. (Cartea întâi a lui Samuél 9, 13)

  • Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile căci au fost găsite! Şi pentru cine este orice dorinţă a lui Israél? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”. (Cartea întâi a lui Samuél 9, 20)

  • Când ţi se vor împlini semnele acestea, să faci cum vei găsi de cuviinţă, căci Dumnezeu este cu tine! (Cartea întâi a lui Samuél 10, 7)

  • Dar Saul a zis: „Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a făcut mântuire în Israél”. (Cartea întâi a lui Samuél 11, 13)

  • Au strigat către Domnul şi au zis: «Am păcătuit, căci l-am părăsit pe Domnul şi am slujit Baálilor şi Astártelor; acum, eliberează-ne din mâna duşmanilor noştri şi-ţi vom sluji ţie!». (Cartea întâi a lui Samuél 12, 10)

  • Tot poporul i-a zis lui Samuél: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru slujitorii tăi ca să nu murim! Căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi răul de a cere un rege pentru noi”. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 19)

  • Nu vă abateţi, căci aţi urmat lucruri de nimic care nu folosesc şi nu salvează, pentru că sunt lucruri de nimic! (Cartea întâi a lui Samuél 12, 21)

  • Domnul nu va uita de poporul său de dragul numelui său cel mare, căci Domnul a binevoit să vă facă poporul său. (Cartea întâi a lui Samuél 12, 22)

  • Temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-i în adevăr din toată inima voastră, căci vedeţi ce lucruri mari a făcut cu voi! (Cartea întâi a lui Samuél 12, 24)

  • Oamenii lui Israél s-au văzut în strâmtoare, căci erau împresuraţi, şi s-au ascuns în peşteri, în tufişuri, în stânci, în întărituri şi în gropi. (Cartea întâi a lui Samuél 13, 6)

  • În toată ţara lui Israél nu se găsea niciun fierar; căci filisténii au spus: „Nu cumva evreii să-şi facă săbii sau suliţe”. (Cartea întâi a lui Samuél 13, 19)

  • Ionatán, fiul lui Saul, i-a zis slujitorului care-i purta armele: „Hai să mergem la garnizoana acestor netăiaţi împrejur! Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu-l împiedică pe Domnul să elibereze prin puţini sau prin mulţi”. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 6)


"O temor e a confiança devem dar as mãos e proceder como irmãos." São Padre Pio de Pietrelcina