Löydetty 115 Tulokset: Întrucât

  • Cum nu i se potoleau nicidecum chinurile, întrucât judecata dreaptă a lui Dumnezeu îl lovise şi îşi pierduse orice speranţă cu privire la sine însuşi, le-a scris iudeilor scrisoarea de mai jos sub forma unei cereri care avea acest conţinut: (Cartea a doua a Macabéilor 9, 18)

  • Când a fost acuzat de către prieteni la Eupátor şi auzind de fiecare dată că este [numit] trădător, întrucât părăsise Cíprul, care-i fusese încredinţat de Filométor, şi trecuse de partea lui Antióh Epifánul, pentru că nu-şi mai putea ţine autoritatea, şi-a luat viaţa otrăvindu-se. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 13)

  • Înaintau în linie de luptă împreună cu aliatul [venit] din cer, întrucât Domnul se îndurase de ei. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 10)

  • întrucât am auzit că iudeii nu vor să se supună [hotărârii] tatălui [meu] de a trece la [obiceiurile] greceşti, ci îşi urmează propriul mod de viaţă, cer să li se permită datinile proprii. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 24)

  • Întrucât s-a încins o luptă aprigă şi oamenii lui Iúda aveau succes datorită ajutorului lui Dumnezeu, nomazii, înfrânţi, l-au rugat pe Iúda să le dea mâna dreaptă, promiţându-i că îi vor da animale şi că îl vor ajuta şi altădată. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 11)

  • Luându-şi armate, Iúda s-a dus în cetatea Odolám. Întrucât venise ziua a şaptea, s-au purificat după obicei şi au celebrat acolo sabátul. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 38)

  • Întrucât ei se jurau că nu ştiau unde era cel pe care îl căuta, (Cartea a doua a Macabéilor 14, 32)

  • Dar şi pe aceştia, întrucât erau oameni, i-ai cruţat şi ai trimis viespi ca premergători ai armatei tale, ca să-i distrugă puţin câte puţin. (Cartea Înţelepciunii 12, 8)

  • Iar oasele lor să odrăslească din locul lor şi numele lor să se reînnoiască în fii, întrucât [judecătorii] sunt [deja] glorificaţi. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 46, 12)

  • Inima mea strigă pentru Moáb; fugarii lui [aleargă] până la Ţoár, până la Eglát-Şelişía, căci urcă plângând urcuşul Luhít, întrucât pe drumul spre Horonáim înalţă strigătul de nimicire. (Cartea profetului Isaía 15, 5)

  • Ţara este întinată de locuitorii ei, întrucât au încălcat legile, au pervertit hotărârea şi au rupt alianţa veşnică. (Cartea profetului Isaía 24, 5)

  • Întrucât spuneţi: „Noi am făcut alianță cu moartea şi am făcut o înţelegere cu Şeólul; când va trece urgia care copleşeşte, nu va veni la noi, pentru că ne-am făcut din minciună refugiul nostru şi ne-am ascuns în falsitate”. (Cartea profetului Isaía 28, 15)


“Não queremos aceitar o fato de que o sofrimento é necessário para nossa alma e de que a cruz deve ser o nosso pão cotidiano. Assim como o corpo precisa ser nutrido, também a alma precisa da cruz, dia a dia, para purificá-la e desapegá-la das coisas terrenas. Não queremos entender que Deus não quer e não pode salvar-nos nem santificar-nos sem a cruz. Quanto mais Ele chama uma alma a Si, mais a santifica por meio da cruz.” São Padre Pio de Pietrelcina