Löydetty 13472 Tulokset: Îi
După ce a spus acestea, a plecat. Iar preoţii, ridicându-şi mâinile spre cer, l-au invocat pe Acela care a luptat întotdeauna alături de neamul nostru, spunând: (Cartea a doua a Macabéilor 14, 34)
„Tu, Doamne, care nu ai nevoie de nimic, ai binevoit ca templul locuirii tale să fie la noi. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 35)
Un oarecare Razís, dintre bătrânii din Ierusalím, a fost reclamat la Nicanór. El era un om care îşi iubea concetăţenii şi avea o faimă foarte frumoasă; datorită bunăvoinţei lui, era numit „părintele iudeilor”. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 37)
Când mulţimea era pe punctul să ia în stăpânire turnul şi spărgeau poarta curţii şi ordonaseră să se aducă foc ca să ardă porţile, [Razís], văzându-se atacat din toate părţile, şi-a îndreptat sabia spre sine însuşi, (Cartea a doua a Macabéilor 14, 41)
Dar, din cauză că lovitura nu a fost bine îndreptată pentru că lupta era aprigă, iar mulţimile năvăleau pe porţi, suindu-se vitejeşte pe ziduri, s-a aruncat cu curaj în mijlocul mulţimii. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 43)
Îşi pierduse tot sângele, dar, smulgându-şi măruntaiele şi apucându-le cu mâinile, le-a aruncat asupra mulţimii şi, invocându-l pe Stăpânul vieţii şi al duhului să i le redea, a murit astfel. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 46)
Iudeii care erau constrânşi să-l însoţească i-au spus: „Să nu-i ucizi în mod atât de crud şi sălbatic, ci dă cinste zilei care a fost onorată şi sfinţită de către Cel care vede toate!”. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 2)
Trezindu-le astfel zelul, i-a îndemnat, arătându-le că păgânii sunt neloiali şi îşi calcă jurămintele. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 10)
Răspunzând, Onías a zis: «Acesta este cel care-şi iubeşte fraţii, cel care se roagă mult pentru poporul său şi pentru cetatea sfântă; este Ieremía, profetul lui Dumnezeu!». (Cartea a doua a Macabéilor 15, 14)
«Primeşte sabia sfântă ca dar din partea lui Dumnezeu prin care îi vei zdrobi pe adversari!»”. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 16)
Căci cea dintâi şi cea mai mare teamă a lor nu era atât cu privire la femeile, copiii, fraţii şi rudele lor, cât mai ales cu privire la templul consacrat. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 18)
Când toţi aşteptau deznodământul, deoarece duşmanii se apropiau în linie de bătaie, cu elefanţii puşi la locuri potrivite şi cu cavaleria aşezată pe laturi, (Cartea a doua a Macabéilor 15, 20)