Found 1296 Results for: intrarea în țara promisă

  • Faraón să facă şi să pună supreveghetori în ţară şi să strângă a cincea parte din roadele pământului Egiptului în cei şapte ani de belşug! (Cartea Genezei 41, 34)

  • Produsele vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor fi în ţara Egiptului şi ţara nu va pieri de foamete”. (Cartea Genezei 41, 36)

  • Faraón i-a zis lui Iosíf: „Uite, te-am pus peste toată ţara Egiptului!”. (Cartea Genezei 41, 41)

  • L-a urcat în al doilea car după el şi strigau înaintea lui: „Înclinaţi-vă!”. Astfel l-a pus peste toată ţara Egiptului. (Cartea Genezei 41, 43)

  • Faraón i-a mai zis lui Iosíf: „Eu sunt Faraón. Fără tine, nimeni nu va putea ridica mâna sau piciorul în toată ţara Egiptului”. (Cartea Genezei 41, 44)

  • Faraón i-a pus lui Iosíf numele Ţafnat-Paneah şi i-a dat-o de soţie pe Asenát, fiica lui Potí-Féra, preotul din On. Şi Iosíf a ieşit [să viziteze] ţara Egiptului. (Cartea Genezei 41, 45)

  • Iosíf avea treizeci de ani când a stat în fața lui Faraón, regele Egiptului. Apoi a ieșit Iosíf dinaintea lui Faraón şi a străbătut toată ţara Egiptului. (Cartea Genezei 41, 46)

  • [Iosíf] a adunat toate alimentele din cei şapte ani în ţara Egiptului şi le-a pus în cetăţi, în fiecare cetate punând alimentele câmpiei dimprejur. (Cartea Genezei 41, 48)

  • Celui de-al doilea i-a pus numele Efraím, căci [a zis] el: „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”. (Cartea Genezei 41, 52)

  • S-au terminat cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului. (Cartea Genezei 41, 53)

  • Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, după cum spusese Iosíf. Şi era foamete în toate ţările, dar în toată ţara Egiptului era pâine. (Cartea Genezei 41, 54)

  • Când toată ţara Egiptului a început să sufere de foame, poporul a strigat la Faraón [să-i] dea pâine. Faraónul a zis tuturor egipténilor: „Mergeţi la Iosíf şi, ce vă va spune el, aceea faceţi!”. (Cartea Genezei 41, 55)


“O medo excessivo nos faz agir sem amor, mas a confiança excessiva não nos deixa considerar o perigo que vamos enfrentar”. São Padre Pio de Pietrelcina